Ministerul de Externe al Ungariei îi transmite lui Stelian Ion că sprijină intrarea României în Schengen

0

Ministerul de Externe al Ungariei a transmis, pentru publicația kronikaonline.ro, că Ungaria susține extinderea UE și spațiului Schengen, iar că interesul statului maghiar este de a menține și dezvolta relații de bună vecinătate.

 

Instituția astfel răspunde unei afirmații făcute de ministrul de Justiție Stelian Ion, care s-a întrebat, marţi, într-o dispută televizată cu liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, pe tema desfiinţării Secţiei speciale, cine are interesul dintre ţările vecine ca România să nu intre în spaţiul Schengen.

”Ungaria este pentru extinderea spațiului Schengen dar și a UE. Mai mult, Ungaria cooperează eficient cu România și este interesul nostru de a menține și dezvolta relații de bună vecinătate”, a transmis Ministerul de Externe.

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a acuzat UDMR că face jocurile unor „vecini” care nu vor ca România să intre în Schengen.

Vezi și Stelian Ion acuză UDMR că vrea o SIIJ sub o altă formă

„Noi nu suntem singuri. Suntem parteneri într-o Uniune Europeană, în care am intrat de bunăvoie, acceptând anumite reguli. În această Uniune Europeană trebuie să respectăm tratatele, legislaţia. Iată, vom primi bani europeni.

Dacă nu respectăm statul de drept, dacă nu respectăm şi mergem pe drumul pe care l-au apucat, din păcate, Ungaria, Polonia, unde sunt probleme reale cu privire la respectarea statului de drept, şi s-au tras semnale de alarmă foarte clar în acest sens, şi ne desprindem cumva de partenerii noştri din UE, o să avem o mare problemă. Este posibil să nu mai atragem fonduri europene, este posibil să nu se ridice MCV dacă nu ne respectăm promisiunile pe care nu altcineva şi le-a asumat, noi ni le-am asumat prin vot în Parlament în programul de guvernare.

Dacă nu se ridică MCV, este posibil să nu intrăm în Schengen. Mă întreb cine are interesul dintre partenerii noştri sau dintre vecinii noştri să nu intrăm în Schengen. (…) Noi trebuie să ştim foarte clar care sunt consecinţele faptelor noastre şi să ne respectăm promisiunile pe care nu ni le-am asumat forţaţi de cineva, ni le-am asumat de bunăvoie: desfiinţarea Secţiei speciale, refacerea competenţei DNA”, a spus Stelian Ion, în cadrul unei emisiuni la TVR.

Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, i-a transmis lui Stelian Ion să se ocupe de problemele din Justiţie şi nu de situaţia din Ungaria sau Polonia.

Președintele UDMR și vicepremier, Kelemen Hunor, a declarat că afirmațiile lui Stelian Ion nu au substanță și că „a luat-o pe arătură”.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele