vaccin doza trei

Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 2 milioane de doze de vaccin gripal

Stefan Alexiu

Două milioane de doze de vaccin gripal au fost deja cumpărate deocamdată pentru campania de vaccinare din acest sezon, în condiţiile în care anul trecut au fost cumpărate 2.970.000 de doze, spun reprezentanți ai Ministerului Sănătăţii.

 

Primele 300.000 de doze de vaccin ar trebui să ajungă în DSP-uri la sfârşitul acestei luni, iar campania de vaccinare ar putea începe pe 15 octombrie, aşa cum se întâmplă în mod obişnuit, sau chiar mai devreme de această data. La fel ca în anii trecuţi, repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se va face în mai multe etape.

Vaccinurile vor fi livrate apoi spre cabinetele medicilor de familie dar şi spitalelor, pentru a putea începe imunizarea. La fel ca anul trecut, vor fi vaccinate cu prioritate în campania gratuită a Ministerului Sănătăţii persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice, copiii şi persoanele în vârstă instituţionalizate, personalul medical şi femeile însărcinate.

Vezi și Institutul Cantacuzino, aproape de un vaccin antigripal românesc

Dr. Adrian Marinescu, director medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală, a explicat de ce este foarte importantă vaccinarea gripală, mai ales în contextul epidemiei actuale de Sars Cov 2. Specialistul atrage atenţia asupra efectelor unei duble infecţii în cazul aceleiaşi persoane.

adrian marinescu covid
Adrian Marinescu, doctor

“De ce ar trebui să se vaccineze împotriva gripei, mai ales acum? Din mai multe considerente. În primul rând, că nu are nevoie nimeni să aibă o infecţie dublă, cu două virusuri, care clar ar duce la un prognostic mult mai rezervat, să ai şi gripă, şi Covid în acelaşi timp. În al doilea rând cu siguranţă România nu e pregătită din punct de vedere financiar şi din punct de vedere logistic să aibă şi o epidemie de gripă. Vaccinarea ar trebui să se întâmple cât se poate de repede, pentru a preveni o situaţie epidemiologică care categoric ar putea să fie mai grea, şi atunci am avea două probleme, nu doar una.

Citeste si...  O nouă posibilă propunere pentru Ministerul Sănătății: medicul Radu Lupescu

În al treilea rând va fi o problemă de diagnostic, în momentul în care voi avea o simptomatologie care poate să fie valabilă la amândouă afecţiunile, voi avea o problemă de gestionare, pentru că va fi greu să aleg circuitul, va fi discuţia cu diagnosticul diferenţial, este o complicaţie categoric în plus. Eu cred că varianta cea mai bună este de vaccinare, mai ales că vorbim de un vaccin anti-gripal cu care practic ne-am obişnuit şi avem informaţii an de an, aşa că nu se pune problema să fie ceva nou, nici să avem semne de întrebare, aşa cum nu am avut nici în anii care au trecut”, a explicat pentru News.ro directorul medical al Institutului Matei Balş din Capitală.

Ar trebui să se vaccineze anti-gripal şi cei care au trecut deja prin boala Covid 19, spune medicul Adrian Marinescu. “Cu siguranţă se moare şi de gripă”

“Ar trebui clar să se vaccineze şi ar trebui să ştie că datele pe care le avem nu vorbesc de un interval între cele două vaccinuri, eventual pot să aştepte o săptămână pentru eventuale reacţii adverse în cazul primei administrări ( n.red o săptămână între vaccinul anti-Covid 19 şi vaccinul gripal), chiar dacă au trecut prin boală, nu vor să se reinfecteze, mai ales că vorbim despre mutaţii noi, nu vor să facă o formă severă, să fie o combinaţie între virusuri, şi cred că sunt argumente foarte clare.

Ca şi la Sars-Cov 2, se spune ”Poate fac o formă uşoară”, da, dar dacă nu voi face o formă uşoară? Voi avea nevoie de o spitalizare, pot fi complicaţii, pot să rămân cu sechele, pot din păcate să ajung la ce e mai rău. Cu siguranţă se moare şi de gripă”, atrage atenţia specialistul.

Citeste si...  ART SAFE, un proiect în ajutorul artiştilor plastici şi a pieţei operelor de artă

Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *