Ministrul Agriculturii dorește culturi din sămânță proprie

0

Aflat la deschiderea târgului “Toamna Buzoiană”, ministrul Agriculturii, Petre Daea a declarat miercuri că pentru anul viitor și-a propus ca țara noastră să aibă o bancă de gene pentru legumicultură, floricultură, plante medicinale și aromatice, pentru a realiza culturi din sămânță proprie.

Citiți și Daea vrea zootehnizarea României!

“Este o preocupare a întregului guvern pentru acest obiectiv extrem de important în cercetarea țării, care, practic, își propune realizarea semințelor necesare pentru a realiza culturi din sămânță proprie”, a declarat Daea, pentru Agerpres.

Ministrul agriculturii a spus că “a fost creat cadrul juridic pentru realizarea băncii de gene la Stațiunea de cercetare legumicolă din Buzău”.

“Hotărârea de guvern a fost aprobată, am creat cadrul juridic ca să putem să le acordăm sume importante de la bugetul statului pentru teme de cercetare majore. Avem în vedere ca la Buzău, cu fonduri europene și cu contribuția guvernamentală, să realizăm banca de gene pentru legumicultură, pentru floricultură, pentru plante medicinale și aromatice”, a afirmat Daea.

Ministrul agriculturii susține că “sunt pași făcuți până acum, vor fi și alții, în așa fel încât anul viitor să ne găsească cu o structură funcțională și să dezvoltăm cercetarea în domeniu, astfel încât România să nu fie dependentă de semințele din import”.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele