Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a subliniat, la Bruxelles, la întâlnirea cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, necesitatea consolidării posturii NATO la Marea Neagră. Declarația a fost făcută în cadrul întâlnirii la care a fost prezent și premierul Viorica Dăncilă.
„Agenda întrevederii a cuprins subiecte de importanţă majoră pentru Alianţa Nord-Atlantică, precum evoluţia situaţiei de securitate din zona Mării Negre şi implementarea deciziilor aliaţilor privind consolidarea posturii de descurajare şi apărare, dar şi angajamentele asumate de statele aliate în legătură cu conceptul celor 3 C – cash, capabilities, contribution”, precizează ministerul, într-un comunicat.
De asemenea, ministrul a apreciat ca deosebit de importante „completarea arhitecturii NATO de comandă şi control în regiune, prin constituirea comandamentului aliat la nivel corp de armată, subordonat Comandamentului Forţelor Întrunite de la Napoli, continuarea consultărilor aliate cu Georgia şi Ucraina privind securitatea de la Marea Neagră, precum şi dezvoltarea cooperării regionale împotriva ameninţărilor de tip hibrid.
Citește și 6.400 de posturi, deblocate în MApN
„Strategia Alianţei pe termen lung ar trebui să dezvolte o abordare structurată asupra regiunii, ca parte a unei evaluări detaliate a posturii Rusiei”, a spus Gabriel Leş.
Referindu-se la postura aliată de descurajare şi apărare, ministrul Apărării a reiterat faptul că implementarea prezenţei înaintate adaptate rămâne o prioritate pentru ţara noastră, subliniind, în acest context, necesitatea sporirii contribuţiilor din partea aliaţilor cu forţe afiliate la Brigada Multinaţională de la Craiova.
„În finalul întrevederii, ministrul Leş a reafirmat angajamentul ţării noastre de a respecta principiul celor 3 C – Cash, prin continuarea alocării a 2% din PIB pentru Apărare; Capabilities, prin alocarea a 35% din bugetul Apărării pentru achiziţia de tehnică şi echipamente, modernizarea celor existente şi pentru activităţi de cercetare – dezvoltare; Contribution, prin reafirmarea angajamentului de a sprijini în continuare eforturile NATO în lupta împotriva terorismului prin participarea atât în cadrul misiunii tip Coaliţie, cât şi în cadrul noii misiuni NATO în Irak”, se mai menţionează în comunicat.
Acesta a subliniat că în 2019 va creşte contribuţia la Misiunea Resolute Support din Afganistan, numărul militarilor români participanţi la aceasta urmând să ajungă la 800, prin suplimentarea cu personal de poliţie militară, consilieri şi personal care să asigure protecţia forţei.