Judecătorii constituţionali Daniel Morar şi Mona Pivniceru susţin că CCR nu avea competenţa să soluţioneze „pretinsul” conflict dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar toţi magistraţii de la Secţia penală a Instanţei supreme sunt specializaţi în judecarea oricăror infracţiuni.
Daniel Morar şi Mona Pivniceru au făcut opinie separată la decizia CCR din 3 iulie, prin care s-a stabilit existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, generat de neconstituirea de către Instanţa supremă a completurilor de judecată specializate pentru judecarea infracţiunilor de corupţie.
„În dezacord cu soluţia adoptată – cu majoritate de voturi – prin decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, considerăm că cererea de soluţionare a pretinsului conflict juridic de natură constituţională dintre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte, (…) nu putea face obiectul de analiză a Curţii Constituţionale în cadrul competenţei sale prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituţie”, spun Daniel Morar şi Mona Pivniceru în motivarea deciziei publicate joi de CCR.
În opinia celor doi, dacă în privinţa judecătorilor de la instanţele inferioare se poate pretinde o sub-specializare, având în vedere că nu dispun de cunoştinţele şi experienţa profesională a judecătorului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în privinţa acestora din urmă nu se poate impune o asemenea cerinţă pentru că, de principiu, prin cariera lor/ experienţa şi cunoştinţele lor au dobândit gradul profesional maxim de unde rezultă existenţa unei reguli de drept ce nu poate fi răsturnată, respectiv existenţa specializării acestora în materiile pe care le judecă.
„Se mai reţine că pentru a accede la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecătorul respectiv a parcurs toate gradele profesionale, astfel că putem afirma, chiar dacă valorificăm un element de fapt, că un astfel de judecător a judecat o paletă largă de cauze de diferite tipologii, inclusiv cauze având ca obiect infracţiuni de corupţie săvârşite de persoane care nu angajau competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, spun cei doi judecători constituţionali.
Daniel Morar şi Mona Pivniceru explică faptul că art. 29 din Legea nr. 78/2000 vizează constituirea unor completuri specializate, fără a exista, însă, criterii stabilite de lege pentru determinarea sub-specializării.
„Legiuitorul are competenţa de a determina astfel de criterii numai la instanţele ierarhic inferioare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu şi pentru judecătorii acesteia din urmă. Întrucât compunerea acestor completuri trebuia determinată de CSM sau Colegiul de conducere al ÎCCJ, rezultă că, în măsura în care nu au făcut-o, ceea ce în sine reprezintă o încălcare a legii, totuşi, consecinţa nu este nelegala compunere a completului, ci considerarea tuturor completurilor ca având competenţa să judece, în primă instanţă, infracţiuni reglementate de Legea nr. 78/2000. Prin urmare, la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât judecătorii acesteia nu pot fi grupaţi în generalişti şi specializaţi, art. 29 din Legea nr. 78/2000 nu putea să reglementeze decât o obligaţie cu caracter organizatoric în sensul că Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să stabilească dacă toate completurile sau numai unele judecă în primă instanţă infracţiuni reglementate de Legea nr. 78/2000”, afirmă Daniel Morar şi Mona Pivniceru.
Concluzia celor doi este că, la nivelul Instanţei supreme, toţi judecătorii din materie penală sunt specializaţi în judecarea oricăror infracţiuni, indiferent că acestea sunt reglementate de dreptul comun sau legile speciale.
„Prin urmare, funcţionează o prezumţie simplă în virtutea căreia odată ce persoana este numită în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul Secţiei penale, aceasta deţine specializarea necesară să judece orice fel de infracţiuni. Nu se poate afirma că la nivelul Instanţei supreme a unui stat există judecători generalişti şi specializaţi în cadrul materiei penale din moment ce pentru a dobândi acest grad profesional fiecare a avut de îndeplinit aceleaşi cerinţe profesionale, iar gradul dobândit impune atât dreptul, cât şi obligaţia de a-şi continua pregătirea profesională în domeniul în care sunt specializaţi, respectiv domeniul dreptului penal. Aceştia au fost numiţi judecători la Secţia penală, drept care sunt specializaţi în materie penală, nefiind, aşadar, numiţi ca judecători la completuri specializate pentru a judeca numai anumite infracţiuni din cadrul materiei penale ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, mai spun cei doi.
Pe de altă parte, Daniel Morar şi Mona Pivniceru arată că, în perioada 2005 – 2018, procentul dosarelor de corupţie din totalul cauzelor soluţionate de Instanţa supremă este de 70,83%, fiind ani în care procentul a fost chiar de 100% (2005 şi 2006), „aspect care, însă, demonstrează că toate completurile trebuie a fi considerate specializate”.
Ei consideră ca fiind greşită soluţionarea conflictului dintre Parlament şi Instanţa supremă prin sesizarea Curţii Constituţionale.
„Problema de drept relevată nu are o dimensiune constituţională care să angajeze competenţa Curţii Constituţionale, fiind un aspect care nu aduce în discuţie o afectare de o anumită intensitate a valorilor şi exigenţelor constituţionale. De altfel, per absurdum, a accepta că orice încălcare, directă/ indirectă, a Constituţiei angajează competenţa Curţii Constituţionale ar însemna o încălcare a diviziunii de competenţe între autorităţile publice stabilite prin însuşi textul Constituţiei. (…) A ridica problema neconstituirii exprese a completurilor specializate reglementate de art. 29 din Legea nr. 78/2000 la nivel constituţional înseamnă a-i acorda o atenţie mult sporită, iar efectele deciziei pronunţate sunt disproporţionate asupra derulării cauzelor aflate pe rolul ÎCCJ, mai ales cu privire la cele aflate în apel. Mai mult, Hotărârea Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 14 din 23 ianuarie 2019, pe care Curtea Constituţională o acceptă ca fiind un act prin care s-au constituit completurile specializate, stabileşte că toate completurile de 3 judecători ale ÎCCJ sunt specializate, astfel că într-o cauză care, întâmplător, a tranzitat acest moment completul nespecializat brusc se transformă într-unul specializat, în condiţiile în care are aceeaşi componenţă şi, astfel, cauza continuă să fie legal judecată”, explică Daniel Morar şi Mona Pivniceru.
Mai mult, arată ei, dacă anterior un dosar a fost soluţionat printr-o sentinţă şi se află în apel, el se va reîntoarce la un complet de 3 judecători existent şi anterior Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ din 23 ianuarie 2019 devenit, între timp, specializat.
Daniel Morar şi Mona Pivniceru recunosc că a existat o încălcare a legii la nivelul Colegiului de conducere al ÎCCJ, însă ei consideră că această încălcare a legii nu a afectat legala compunere a completurilor de 3 judecători şi, în consecinţă, nu a afectat activitatea de înfăptuire a justiţiei.
