Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat într-o conferinţă de presă, că statul ar trebui să răscumpere Arenele BNR de la Banca Naţională, pentru a putea fi readuse în circuitul sportiv.
„Aş sublinia încă o dată nevoia de a avea pentru Bucureşti un sistem de arene destinate tenisului. Este un sport în care am dovedit, prin performanţe şi prin numărul foarte mare de copii care se află în fază de iniţiere în momentul de faţă, că are viitor. Mai mult, competiţii cu relevanţă internaţională, competiţii majore să poată găzdui şi Bucureştiul. Avem potenţial, avem chiar nişte arene abandonate de ani de zile, care ar putea fi un mic Roland Garros al Bucureştiului. Situaţia de la Arenele BNR se poate debloca, din punctul meu de vedere, printr-o discuţie instituţională între guvern, în ansamblul lui, nu neapărat MTS, pentru că nu avem resursele prin care să despăgubim investiţia BNR, şi banca naţională. Eu nu am avut discuţii cu domnul Isărescu, dar asta este soluţia. Arenele BNR, care sunt nefolosite şi aflate într-un stadiu avansat de degradare, trebuie preluate, răscumpărate, pentru că ei au făcut o investiţie acolo, complexul acela a beneficiat de o amplă investiţie a BNR, s-a făcut şi stadion de fotbal. Trebuie preluate de stat, că e vorba de MTS, de Primăria Generală a Capitalei, cineva trebuie să le administreze şi statul trebuie să demareze discuţiile pentru a rezolva această situaţie. Am avut câteva discuţii cu premierul pe această temă şi e un proiect la care ţin foarte mult”, a declarat Stroe.
Citește și: Operație de succes de separarea a două gemene unite în zona posterioară a capului