A murit preşedintele Academiei Române

Alexandru Ionescu

Ionel Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române, a murit  la vârsta de 74 de ani.

Inginer şi fizician, născut pe 22 septembrie 1943, la Bucureşti, Ionel Valentin Vlad a fost membru corespondent al Academiei Române, din 9 martie 1991, şi membru titular al forului, din 7 iulie 2009.

A fost ales vicepreşedinte al Academiei Române, pe 27 aprilie 2010, şi preşedinte, pe 8 aprilie 2014.Ca vicepreşedinte al Academiei Române, a înfiinţat Şcoala de studii avansate a Academiei (SCOSAAR) cu o organizare şi o structură compatibilă cu şcolile doctorale europene, a coordonat evaluarea institutelor de cercetare ale instituţiei, a coordonat elaborarea Strategiei pentru cercetare a Academiei şi corelarea ei cu Strategia naţională pentru cercetare-dezvoltare-inovare.

Preşedintele Academiei Române, Ionel-Valentin Vlad, a fost „un pionier în domenii de vârf şi de avangardă ale fizicii”, iar moartea sa este o „pierdere ireparabilă” pentru cunoaşterea şi civilizaţia românească, se arată într-un comunicat al Academiei Oamenilor de Ştiinţă:„”Academicianul Ionel-Valentin Vlad a fost o personalitate de prestigiu a ştiinţei româneşti, un pionier în domenii de vârf şi de avangardă ale fizicii (laseri, holografie, optică), o autoritate incontestabilă, larg recunoscută pe plan naţional şi internaţional”, precizează sursa citată. „Profesor universitar de carieră, om de ştiinţă de mare valoare, autor al unei opere prodigioase, academician şi preşedinte al Academiei Române (din 2014), academicianul Ionel-Valentin Vlad face parte dintr-o pleiadă de savanţi şi oameni de ştiinţă români, care şi-au adus o importantă contribuţie la progresul ştiinţei şi la evoluţia cunoaşterii în era contemporană”.


Citeste si...  Un nou caz de plagiat în Ministerul de Interne
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *