Mutare, de la șefia NATO la Banca Norvegiei

Alexandru Ionescu
MAPN, Gabriel Les _ NATO SG Jens Stoltenberg

Secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, a fost numit vineri la conducerea Băncii Norvegiei, a anunţat Ministerul norvegian al Finanţelor, începând de la 1 decembrie, o nominalizare care intervine în toiul unei crize între Occident şi Rusia în centrul căreia se află Ucraina.

 

 

Jens Stoltenberg, în vârstă de 62 de ani, de formaţie economist, a anunţat însă dinainte că va putea prelua această funcţie eventual la 1 octombrie, după ce-şi încheie mandatul la conducerea NATO.

- Publicitate -

”El va prelua funcţia la momentul ales de Ministerul Finanţelor”, anunţă pe site, fără alte precizări, Guvernul norvegian.

Jens Stoltenberg, un fost premier şi un fost ministru al Finanţelor al Norvegiei, a fost ales în detrimentul lui Ida Wolden Bache, considerată principala sa rivală, în prezent vicepreşedinta Băncii centrale norvegiene.

Procesul desemnării guvernatorului a făcut să curgă multă cerneală în Norvegia, unde comentatori şi lideri politici s-au întrebat despre legăturile viitorului şef al Băncii centrale cu coaliţia aflată la putere, dominată de Partidul Laburist.

Jens Stoltenberg anunţa în decembrie că şi-a depus canddatura, la solicitarea Ministerului Finanţelor.

”Am fost contactat de către Ministerul (norvegian) al Finaţelor în noiembrie, care mă întreba dacă vreau să candidez la acest post. Am făcut-o. Este un post care mă motivează mult”, declara el AFP prin intermediul serviciului său de presă.

- Publicitate -

Timiş: Fostul manager al Filarmonicii Banatul, Ioan Coriolan Gârboni, va fi comisar general pentru CCE 2023

Distribuie articol: