Indiferent de religie – ortodox, catolic, preavoslavnic, mahomedan sau rastafarian, orice român verde, înaintea Paștelui, simte cum îi freamătă în nări un dor de ducă spre plaiurile părintești, precum armăsarilor de rasă o dâră de feromoni lăsată de sexul opus în perioada de rut.
Fiindcă și eu îmi vizitez mama în provincie cam odată la două luni, inclusiv de marile sărbători creștine, observ fenomenul în amănunt de destulă vreme încât să pot trage niște concluzii pline de stereotipuri. Mașinile golite de orice obiect inutil pleacă spre ieșirile din marele oraș devreme, în jur de 17:00 – 18:00, astfel încât mi s-a întâmplat de câteva ori să fac în două ore cei 4-5 km până la Chitila și apoi doar 50 de minute restul de 70 km până la Găești.
Odată ajunși la destinație, dialogurile sună aproape invariabil cam așa:
„ – Oooo, noroc nașule! Nu te-am mai văzut de la Paștele trecut. Că n-ai venit când te-am sunat că a dat colțu’ ăla bătrânu’…
– Sănătate finule. E, știi cum e la noi… Cu firma, alergătură, copiii cu școala, să-i iei să-i duci, că e plin de nebuni în trafic și ți-e frică. Nevastă-mea nu mai prididește nici ea cu serviciul. Urât rău și la noi.
– Păi, hai la noi, nașule. Aer curat, dai cu sapa, dai la porci, bei o țuică de prună curată… Hai că am glumit, ce te-ai înroșit așa? Hai la masă, că pusei grătarul.”
Cam așa sună circa 90% dintre dialogurile „de podișcă” din Vinerea Mare.
La plecare, lunea de după Duminica Paștilor, schimbul de replici se reia în fața porții, lângă mașina burdușită până la refuz, cu portbagajul la o palmă de pietrișul uliței, plin cu tot ce poate produce curtea unui om gospodar din an în an.
„ – Să ne vedem cu bine, finule. Poate ne-om întâlni în sfârșit la noi la București de Revelion. Că de când ziceți că veniți…
– Eeee, noi am cam veni, nașule. Dar dacă avem mereu ghinion, să te duci de Anul Nou ba în Bulgaria, ba în Grecia… Acum doi ani a murit și cățelul, parcă. Nu prea avem noroc…
– Mda… E, hai, să ne vedem cu bine. Ne ducem, că se aglomerează drumul, știi cum e. Să vă dea Dumnezeu sănătate. Mai vorbim la telefon.”
Și mașina se depărtează încet, într-un nor de praf, printre gropile din drumul pietruit odată la 4 ani, înaintea alegerilor.
