Nelu Tătaru nu ia în calcul revenirea la starea de urgență

Alexandru Ionescu

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că în acest moment nu ia în calcul o revenire la starea de urgenţă, dar că depinde şi de evoluţia ulterioară a cazurilor de Covid-19. 

“Nu vreau să mă gândesc la alegeri acum. Sunt un ministru al Sănătăţii, gestionăm o criză de pandemie la nivelul ţării noastre, avem o recrudescenţă a creşterii numărului de cazuri, după ce plecasem pe o pantă descendentă. Vreau să văd că ne stabilizăm ca şi număr de cazuri noi, vreau să văd că avem o legislaţie care să ne permită să ne desfăşurăm activitatea, iar după aceste momente, când vom reveni poate la acelaşi 0,6, 0,7 ca şi transmitere, la 124, 145 de cazuri, 160 de cazuri pe zi, noi să ne gândim şi la o parte politică”, a spus ministrul Sănătăţii.
Nelu Tătaru a menţionat că în acest moment nu ia în calcul revenirea la starea de urgenţă.
“Noi facem evaluări de la zi la zi, săptămânal, la două săptămâni, prin INSP şi Ministerul Sănătăţii facem o propunere către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, iar starea de urgenţă este atributul preşedintelui României care va lua o decizie. În acest moment nu iau în calcul, dar vedem şi evoluţia ulterioară”, a transmis Tătaru.

Citeste si...  Conducere militară la Spitalul Județean Vrancea. Nelu Tătaru: Managerul a plecat cu toată documentația
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *