Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că sunt mai multe blocuri în Bucureşti unde termoficarea funcţionează sub parametri, precizând că a fost luată această decizie deoarece, dacă se forţa reţeaua pentru o temperatură mai mare, atunci exista riscul ca aceasta „să crape”.
„În acest moment există doar două avarii minore pe reţeaua secundară care vor fi remediate până azi în cursul după-amiezii, însă există multe blocuri din Capitală care au furnizarea sub parametri, a fost o decizie care s-a luat, existau două alternatenative, fie se merge aşa cum se merge, decizia care s-a luat, pe funcţionarea sub parametri, fie se forţa reţeaua pentru o temperatură mai mare şi implicit o presiune mai mare cu riscul ca ea să crape şi atunci decizia care s-a luat la nivelul Termoenergetica a fost să meargă pe prima variantă, a nu se forţa reţeaua, deci se poate produce mai mult, se poate pune presiune pentru a transmite mai mult, dar ne este frică, acum când este frig afară, să nu crape reţeaua şi atunci să fim nevoiţi să lăsăm o zi şi jumătate, două, multe blocuri fără căldură şi atunci am ales varianta asta”, a declarat Nicuşor Dan.