Amendamentul lui Nicușor Dan care prevede ca cele 5 PUZ-uri de sector să fie suspendate pe o perioadă de 12 luni a fost adoptat de Consiliul General cu 29 de voturi „pentru”, 26 „împotrivă” şi zero abţineri.
Vezi și UPDATE: Nicușor Dan explică suspendarea PUZ-urilor din Sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6
În prealabil, Violeta Alexandru a anunţase că proiectul de hotărâre de Consiliul General iniţiat de primarul general Nicuşor Dan va fi votat de către consilierii PNL. Preşedinta PNL Bucureşti vorbise de o suspendare a acestora de 3 luni, iar Nicuşor Dan susținea doar reducerea timpului de suspendare de 24 de luni.
Primarul general Nicuşor Dan a afirmat că cele cinci planuri urbanistice zonale de sector care trebuie suspendate sunt absolut nocive şi distrug sute de hectare de spaţiu verde, cât şi oportunităţile de dezvoltare ale Capitalei. El a adăugat că pe ordinea de zi a Consiliului General figurează un proiect de hotărâre prin care Parcul Natural Văcăreşti va trece în administrarea PMB. Dan a prezentat un amendament care propune suspendarea celor 5 PUZ-uri pe o perioadă de 12 luni. USR a anunţat că susţine amendamentul propus de edilul general al Capitalei. Amendamentul lui Nicuşor Dan a fost adoptat de către CGMB.
„Art. 1 – H.C.G.M.B nr. 339/2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal se suspendă pe o perioadă de 12 luni începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Pe perioada suspendării HCGMB nr. 339/2020, primarul şi direcţiile din cadrul aparatului de specialitate ale primarului general vor analiza neconcordanţele cu legislaţia aplicabilă în domeniul urbanismului la nivel de Unitate Teritorială Reglementată (UTR), în vederea identificării situaţiilor neconforme.
În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, primarul general şi aparatul de specialitate vor comunica public Unităţilor Teritoriale Reglementate în care au fost identificate neconcordanţe cu legislaţia aplicabilă în domeniul urbanismului.
La expirarea celor 90 de zile, primarul general şi aparatul de specialitate vor organiza dezbateri publice în vederea identificării soluţiilor optime de reglementare urbanistică.
Art. 2 Prevederile articolului 1, alineatul 1 nu se aplică certificatelor de urbanism pentru autorizare emise anterior adoptării prezentei hotărâri şi autorizaţiilor de construire/desfiinţare aflate în curs de emitere şi pentru care au fost deja emise certificate de urbanism în baza HCGMB nr. 339/2020.
Cererile pentru emiterea certificatelor de urbaanism pentru autorizare depuse anterior momentului intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi nesoluţionate se vor soluţiona conform legislatiei specifice în vigoare.
Primatul Municipiului Bucureşti şi primarii sectoarelor Municipiului Bucureşti au obligaţia de a comunica CGMB până luni 1 martie 2021, ora 17.00, lista tuturor cererilor depuse pentru emiterea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construcţie/desfiinţare formulate până la 26 februarie 2021, aflate în curs de soluţionare.
Pe perioada suspendării HCGMB nr. 339/2020, certificatele de urbanism şi autorizaţiile de consturire/desfiinţare care vor fi emise de primarul municipiului Bucureşti şi de primarii sectoarelor municipiului Bucureşti vor respecta prevederile documentaţiilor de urbanism anterioare HCGMB nr. 339/2020.
Articolul 3 se elimină şi articolul 4 rămâne neschimbat şi devine articolul 3”, arată amendamentul prezentat de către primarul general în şedinţa de vineri a CGMB.
USR a anunţat că renunţă la amendamentul care prevede suspendarea celor 5 PUZ-uri de sector pentru o perioadă de 24 de luni şi susţine varianta propusă de Nicuşor Dan care vizează suspendarea acestora pentru o perioadă de un an.
Vezi care este cel mai important purificator de aer anti coronavirus / COVID