Drumarii intervin, marţi, în judeţele Mureş, Covasna şi Harghita, unde a început să ningă şi se distribuie material antiderapant. De asemenea, se patrulează pe Transfăgărăşan.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov anunţă, marţi, că a început să ningă în judeţele Mureş, Covasna şi Harghita şi se intervine cu mai multe autospeciale.
”Iarna s-a instalat în centrul ţării! În cursul acestei dimineţi DRDP Braşov a acţionat cu 14 utilaje de deszăpezire care au împrăştiat peste 45 de tone de materiale antiderapante în judeţele Harghita, Covasna şi nordul judeţului Mureş.”, a transmis, marţi, DRDP Braşov.
Sursa citată a precizat că în acest moment se circulă în condiţii de iarnă în mai toate zonele înalte din sud-estul Transilvaniei.