Noul ministru al Mediului şi noul ministru pentru Relaţia cu Parlamentul depun luni jurământul la Palatul Cotroceni

0

Preşedintele Klaus Iohannis va semna astăzi, 3 aprilie, decretul de revocare din funcţie a lui Daniel Constantin, vicepremier şi ministru al Mediului, urmând să aibă loc şi ceremonia pentru depunerea jurământului de către noul titular al postului, Graţiela Gavrilescu.

Preşedintele Klaus Iohannis va semna astăzi decretele privind numirea noului ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, şi numirea noului ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, iar la ora 17.00, va avea loc şi ceremonia de depunere a jurământului.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat vineri că a fost informat că luni va avea loc ceremonia de învestire a celor doi miniştri de la Mediu şi Relaţia cu Parlamentul, dar că nu a avut emoţii în această săptămână, în timp ce aştepta un răspuns.

“M-au sunat cei de la cabinet că pe parcursul acestei zile am primit de la Administraţia prezidenţială informarea că luni la ora 17.00 va avea loc ceremonia de învestire a celor doi miniştri”, a declarat vineri premierul Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă a avut emoţii aşteptând decizia de la Cotroceni, premierul a spus că nu e emotiv, “dar, şi dacă aş fi avut emoţii atunci când mi-am început activitatea ca prim-ministru, experienţa de trei luni a făcut ca emoţiile să-mi treacă”.

Preşedintele Klaus Iohannis va semna în 3 aprilie decretul de revocare din funcţie a lui Daniel Constantin, vicepremier şi ministru al Mediului, în aceeaşi zi urmând să aibă loc şi ceremonia pentru depunerea jurământului de către noul titular al postului, Graţiela Gavrilescu. Totodată, postul ocupat de Gavrilescu la ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul urmează să fie preluat de către Viorel Ilie.

Biroul Politic Central al ALDE a votat retragerea sprijinului politic pentru copreşedintele Daniel Constantin, cu 86 de voturi “pentru” şi 12 “împotrivă”.

Potrivit articolului 10 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor ”numirea în funcţia de membru al Guvernului, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, se face de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru”, fără a se face referire însă la un termen expres în care preşedintele să semneze decretul din revocare a unui ministru.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele