O nouă gafă a preşedintelui Biden

Alexandru Ionescu

Preşedintele american Joe Biden a comis o nouă gafă, miercuri, el spunându-le jurnaliştilor că liderul de la Moscova, Vladimir Putin, pierde “războiul în Irak”.

 

 

Vorbind scurt cu reporterii înainte de a pleca de la Casa Albă într-o deplasare la Chicago, Biden a fost întrebat dacă Putin a devenit slăbit de scurta revoltă condusă de un şef mercenar rus ale cărui forţe au luptat împotriva Ucrainei.

- Publicitate -

„Este greu de spus în mod real. Dar este clar că pierde războiul în Irak. Pierde războiul de acasă şi a devenit un pic paria în întreaga lume. Şi nu e vorba doar de NATO, nu e vorba doar de Uniunea Europeană. Este vorba de Japonia, este vorba de 40 de naţiuni”, a spus el.

A fost a doua gafă a lui Biden în 24 de ore. Marţi seară, Joe Biden s-a corectat la un eveniment de strângere de fonduri pentru campania electorală – după ce s-a referit la China, când a vrut să spună India, al cărei prim-ministru, Narendra Modi, a vizitat Casa Albă în urmă cu o săptămână.

„Probabil că l-aţi văzut pe noul meu cel mai bun prieten – premierul unei ţări mici care acum este cea mai mare din lume, China – adică, scuzaţi-mă, India. India nu caută o alianţă permanentă, ci caută o anumită acoperire împotriva – în regiune”, a spus el.

Eurostat: creșteri de prețuri la produsele agricole în primul trimestru din 2023

Gafele nu sunt neobişnuite pentru preşedintele în vârstă de 80 de ani.

- Publicitate -
Etichete:
Distribuie articol: