O nouă unitate spitalicească pentru pacienții cu coronavirus la Târgu Mureș

0
spital

Consiliul Judeţean (CJ) Mureş a demarat, în regim de urgenţă, procedurile pentru construirea unei unităţi spitaliceşti noi, dedicată exclusiv tratării pacienţilor confirmaţi cu coronavirus, cu o capacitate totală de 33 paturi ATI distribuite în 19 saloane, valoarea estimată a investiţiei fiind de 16,4 milioane lei, relatează Agerpres.

 

„În urmă cu două săptămâni am avut primele discuţii privind necesitatea extinderii capacităţii ATI a Spitalului Clinic Judeţean. Ca urmare a acestor discuţii, Consiliul Judeţean Mureş a comandat proiectul pentru realizarea investiţiei iniţiate de Spitalul Clinic Judeţean Mureş. Sunt recunoscător echipei de proiectanţi din Târgu Mureş şi Cluj-Napoca, care au elaborat într-un timp record documentaţia tehnică necesară demarării lucrărilor. Proiectanţii au propus o structură care poate fi construită într-un timp foarte scurt, în doar câteva luni”, a declarat, marţi, preşedintele CJ Mureş, Péter Ferenc.

Reprezentanţii CJ Mureş au precizat, într-un comunicat de presă, că Primăria Municipiului Târgu Mureş a eliberat deja luni autorizaţia de construire, în regim de urgenţă, iar realizarea investiţiei depinde acum de decizia Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, pentru aprobarea finanţării lucrărilor.

Conform aceleiaşi surse, conducerea CJ a purtat discuţii prealabile cu reprezentanţii guvernului, atât la nivel teritorial, cât şi la nivel central privind finanţarea acestei investiţii şi se preconizează că noul spital ATI va fi pus la dispoziţia bolnavilor în această vară.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele