O persoană venită din China, controlată de autoritățile medicale din Olt după două săptămâni

0

O persoană de naționalitate chineză care a ajuns în Caracal a fost monitorizată pentru coronavirus de autoritățile medicale din Olt după aproape două săptămâni de la intrarea în România. Reprezentanții DSP Olt spun că au fost anunțați cu întârziere de Serviciul Imigrări.

 

O persoană din China, care a ajuns în Caracal în 29 ianuarie, a fost monitorizată doar o zi de autoritățile sanitare din județul Olt.

Conducerea Direcției de Sănătate Publică Olt susține că a aflat de sosirea în țară a acestei persoane, de naționalitate chineză, abia luni, în urma discuțiilor avute cu reprezentanții Serviciului de Imigrări de pe lângă Inspectoratul de Poliție Olt.

 

Medicii specialiști au legătura cu persoana respectivă și au constatat că este bine, a declarat, pentru Mediafax, Gabriela Gogiu, purtătorul de cuvânt DSP Olt

 

„DSP Olt a luat legătura imediat cu persoana chineză și s-a constatat că nu tușește, n-a avut febră, nu are dureri de cap, nu are nici un simptom specific coronavirusului, era sănătoasă .Dată fiind situatia, monitorizarea cetățeanului a început în treisprezecea zi de la intrarea în Romania, adică în 10 februarie 2020 și a încetat în a paisprezecea zi, 11.februarie 2020”, a spus Gabriela Gogiu.

În cazul altor cetățeni veniți din China, autoritățile medicale din România au luat măsura monitorizării timp de 14 zile.

Citește și: Trump anunță moartea coronavirusului

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele