Olguţa: Ar trebui stabilit prin lege în câte zile este obligat preşedintele să semneze remanierile

0

Olguţa Vasilescu a declarat, marţi seara, la Antena 3, că ar trebui stabilit prin lege în câte zile este obligat preşedintele să semneze remanierile. Ea a spus că acesta refuză să semneze numirea sa şi a lui Mircea Drăghici, pentru că doreşte să fie suspendat, însă PSD nu îi va face această „plăcere“, potrivit News.ro.

Probabil asta vrea să provoace. Nu cred că e cazul să-i facem această plăcere. Zic că trebuie să aşteptăm votul popular şi s-ar putea să nu-i placă”, a spus Olguţa Vasilescu.

Din păcate, nu am emis până acum o lege sau o ordonanţă prin care să spunem că la prima nominalizare ai 10 sau 15 zile, dar la a doua nu poţi să ai mai mult de 3 zile, mai ales că e decizia premierului“, a continuat ea.

Olguţa Vasilescu a spus şi că preşedintele ar trebui să spună ce are cu ea: „Ai ceva cu Olguţa Vasilescu, spune care e motivul!“

Am avut discuţii în partid şi mi s-a spus: s-ar putea cu tine să aibă o problemă, că tu ai ieşit mereu la rampă. Eu am spus: îmi asum, n-am o problemă cu asta, eu nu m-am născut ministru”, a mai declarat Vasilescu, susţinând că la Ministerul Muncii şi-a terminat treaba şi că nu voia să fie ”un ministru decorativ”.

Pe de altă parte, ea a spus că este obligatoriu ca anul viitor să fie făcut un recensământ al populaţiei: „Nu mai sunt fizic oameni aici în România, sunt plecaţi la muncă în străinătate, iar noi îi numărăm aici. E obligatoriu să avem un recensământ anul viitor”.

Citește și Raluca Prună dezvăluie cum pe vremea când era ministru al justiției, deputatul Florin Iordache pleda pentru amnistie și grațiere

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele