Olguța Vasilescu supărată, Craiova nu are prevăzut niciun spital în PNRR

Alexandru Ionescu

Primarul municipiului Craiova, Olguţa Vasilescu, reclamă faptul că municipiul nu are prevăzut niciun spital în PNRR, deşi a exprimat în repetate rânduri intenţia de a face o astfel de investiţie. ”În schimb, oraşele din Ardeal au câte două, trei sau chiar patru spitale fiecare! Să aibă! Dar de ce Oltenia nu merită nici măcar unul?”, a transmis primarul din Craiova.

 

”Ministrul Rafila a prezentat ieri un caz incredibil de deturnare de fonduri europene prin PNRR: un proiect care valorează 5 milioane de euro se poate implementa doar dacă cineva dă o consultanţă de 25 de milioane de euro pentru acest proiect (…) Să vă mai relatez şi eu un caz, despre care am informat şi Consiliul Local Craiova şi pentru care am primit un noian de invective din mediile hipstereşti, la adresa funcţionarilor din primărie, care nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu, aplicându-se, de data asta, principiul: tot păgubitul e vinovat”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Olguţa Vasilescu.

Aceasta afirmă că, în 25.02. 2021, în contextul publicării unui rezumat despre PNRR, a depus adresă, la Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Sănătăţii, că municipiul Craiova intenţionează construirea unui spital de pediatrie din fonduri europene.

”Această adresă a fost depusă în acelaşi timp cu celelalte municipalităţi. În data de 08.06.2021 am revenit cu adresă la cele două instituţii, reafirmând dorinţa noastră de a fi prinsă investiţia în PNRR, după ce nu primisem niciun răspuns la prima adresă, iar printre primari se cam ştia cine e pe listă”, a mai scris primarul din Craiova.

Galaţi: Universitatea Danubius organizează un concurs naţional de eseuri pentru liceeni

Citeste si...  UPDATE: Guvernul scumpește benzina și motorina! Aflați noile prețuri!

Distribuie articol:
3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *