Parlamentarii PMP nu vor participa la audierile din comisii ale miniștrilor și nici la ședința de învestire a Cabinetului Tudose. Fostul președinte Traian Băsescu a făcut o descriere pe scurt, dar plastică, a viitorului cabinet.
„M-am consultat cu colegii din grupurile parlamentare de la Cameră și de la Senat și concluzia a fost că cea mai bună soluție este să ne retragem de la audieri și să nu participăm nici la ședința comună de investire a Guvernului. Motivele sunt următoarele: este un Guvern profund incompetent. Numai dacă ne referim la Cultură este fostul șef de la Cancan, ca prim viceprim-ministru este omul care mergea la vânătoare cu Omar Hayssam, la IMM-uri avem unul căruia i se spune pițiponcul. E un Guvern care produce șoc și groază și se vede că nu-i de aici, nu-i din filmul unei guvernări. Nu vrem să girăm acest Guvern instalat de Iohannis, Dragnea și Tăriceanu nici măcar prin prezența noastră la activitățile care se vor desfășura astăzi, adică audieri în comisii (…) și votul de investitură. Cei care au nășit acest guvern, adică domnul președinte Iohannis, domnul Dragnea și domnul Tăriceanu trebuie să poarte integral responsabilitatea a ceea ce va urma”, a declarat Băsescu.