Opt state, printre care și România, cer Comisiei Europene să nu excludă proiectele de gaz de la finanțare

0
Sursa foto: www. transgaz.ro

Opt țări europene au îndemnat UE să includă gazele naturale în finanțarea viitoare, în contextul în care executivul blocului e pe cale de a-și prezenta planul pentru o refacere economică verde în urma pandemiei, transmite Reuters, citată de Rador.

 

Comisia Europeană își va prezenta miercuri propunerea de un trilion de euro pentru următorul buget UE, alături de un Fond de Refacere după coronavirus în vederea mobilizării de investiții în conformitate cu obiectivele ei climatice.
Bulgaria, Cehia, Grecia, Ungaria, Lituania, Polonia, România și Slovacia au cerut Comisiei să nu excludă proiectele pe bază de gaz de la viitoarea finanțare.

„E de o importanță crucială să se mențină sprijinul și asistența financiară UE pentru dezvoltarea de infrastructură pentru gaz”, au afirmat ele într-un document de dezbatere consultat de Reuters.

Comisia e presată să reducă finanțarea combustibililor fosili, în condițiile în care se străduiește să decarbonizeze economia până în 2050.

Un proiect al planului de refacere verde al Comisiei, consultat de Reuters, nu prevede finanțări decât pentru proiecte cu gaz care utilizează captarea carbonului ori convertesc infrastructură pentru gaze spre a fi folosită cu combustibili cu carbon redus, cum e hidrogenul. Banca Europeană de Investiții s-a angajat deja să nu mai finanțeze majoritatea proiectelor cu gaz după 2021.

 

Gazul produce cam jumătate din cantitatea de dioxid de carbon eliberată de cărbune, atunci când e ars în centrale electrice

 

Alături de vânt și soare, gazul a ajutat Europa să-și reducă emisiile prin diminuarea consumului de cărbune.
Dar gazul e incompatibil cu emisiile „nete zero”, cu excepția cazului în care centralele cu gaz folosesc tehnologia costisitoare de captare a carbonului.

Fără gaz, atingerea neutralității climatice va dura mai mult și va costa mai mult în țările bazate pe cărbune, a declarat un oficial UE dintr-un stat UE, care a dorit să rămână anonim.

Activiștii spun că infrastructura de gaz construită azi se va menține decenii – blocând diminuarea emisiilor până după 2050 – și că țările ar trebui să investească în schimb în regenerabile, stocarea de energie și rețele electrice inteligente.
Ei au cerut luni ca UE să interzică finanțarea gazului prin subvențiile de refacere.

„Nici măcar un cent nu ar trebui să fie folosit pentru susținerea combustibililor fosili și nici a infrastructurii combustibililor fosili”, a declarat Climate Action Network.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele