Orban îl vede slab pe Dragnea după mitingul PNL refuzat la Alexandria și Mitingul PSD cu oameni ”aduși cu arcanul” la Craiova

0

Liderul PNL, Orban a declarat că este foarte grav faptul că primăria din Alexandria a interzis PNL organizarea unei adunări publice pentru prezentarea candidaților partidului la europarlamentare, precizând că Liviu Dragnea simte că nu mai este iubit în Teleorman și îi vede pe liberali ca o amenințare.

„Lucrul cel mai grav care s-a petrecut este faptul că Primăria Alexandriei a refuzat să îi permită PNL organizarea unei adunări publice de prezentare a candidaţilor Partidului Naţional Liberal în Alexandria, fără niciun fel de motiv. Noi am depus cerere din timp, au căutat să inventeze alte evenimente, astfel încât să pretexteze că nu pot să permită adunarea publică a PNL. Nu au reuşit să convingă alte entităţi şi până la urmă au inventat o poveste că fac nu ştiu ce chestii cu iepuraş, cu iepuraşul de Paşte. Eu nu cred că oricine în ţara asta poate să interzică adunările publice, de altfel noi avem şi un proiect de lege, prin care să diminuăm procedurile de organizare a adunărilor publice. Legea actuală ni se pare foarte restrictivă şi poate să genereze foarte multe interziceri ale unei adunări publice, aşa cum am păţit noi”, a afirmat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută, sâmbătă, la Feteşti.

Liderul PNL a adăugat că nu crede că partidul poate fi oprit să prezinte candidaţii PNL la alegerile pentru PE, căci şi Teleorman este o parte a Europei, oricât de anti-european ar fi Liviu Dragnea.

Citește și La mitingul PSD de la Craiova Dragnea îl acuză de furt pe Iohannis, dar e populat cu bugetari

„În ceea ce mă priveşte pe mine, nu cred că putem fi opriţi să prezentăm candidaţii PNL în judeţul Teleorman. Noi credem că aşa cum România este ţara Uniunii Europene, parte a Europei, la fel şi Teleorman este parte a Europei şi oricât de anti-european ar fi Dragnea, sunt convins că teleormănenii nu trebuie să sufere de pe urma atitudinii antieuopene a lui Dragnea şi cred că fiecare cetăţean din România şi din Teleorman implicit, trebuie să beneficieze de pe urma apartenenţei României la Uniunea Europeană”, a completat Orban.

Preşedintele liberalilor a mai spus că înţelege de ce îi este frică liderului PSD, motivul fiind faptul că PNL ar putea elibera Teleormanul de „dictatura lui Dragnea”.

„Ca atare, înţeleg de ce îi e frică lui Dragnea, pentru că el ştie că, de fapt, oamenii nu îl iubesc în Teleorman. El ştie că, de fapt, ca un vechil ce este îi biciuieşte pe vechilii mai mici şi că în mare parte voturile pe care le-a luat de-a lungul timpului, sunt voturi mai mult pe bază de frică, voturi obţinute prin ameninţare, dar în niciun caz oamenii nu au votat cu PSD din cauză că ţin la Dragnea, că îl apreciază şi că îl iubesc. Dragnea nu mai este iubit în Teleorman şi simte că orice fel de manifestare a Partidului Naţional Liberal în judeţul Teleorman, poate să elibereze Teleormanul de dictatura lui Dragnea”, a conchis Ludovic Orban.

Citește și USR-PLUS râde de mesajele PSD și Pro România

Consiliul Local Alexandria a interzis, la propunerea primarului, manifestaţiile publice în faţa Casei de Cultură, locul manifestaţiilor în judeţul Teleorman, motivând că în zonă vor fi amplasaţi iepuraşii de Paşte. Măsura vine cu o săptămână înainte de un miting anunţat de PNL în Alexandria.

La Primăria Alexandria a fost convocată vineri o şedinţă extraordinară, în urma căreia s-a decis interzicerea manifestaţiilor publice în centrul oraşului. Primarul Alexandriei, Victor Drăguşin, a spus că măsura este necesară pentru că în zona centrală vor fi amplasaţi iepuraşii de Paşte.

Orban: participanţi au fost „aduşi cu arcanul”

Ludovic Orban a declarat, întrebat despre mitingul PSD de vineri la Craiova, că 80% dintre participanţi au fost „aduşi cu arcanul” de primari şi cei din consiliul judeţean, precizând că Liviu Dragnea i s-a părut „complet de pe altă planetă”, majoritatea discursurilor PSD fiind science-fiction.

„Este lucrul cel mai grav care s-a petrecut ieri nu este mitingul PSD, pot să vă spun cu certitudine că au adus oamenii cu arcan, că i-au obligat pe primari să-i aducă pe cei de la ajutorul social, pe angajaţii primăriilor, pe angajaţii instituţiilor publice conduse de PSD-işti. I-au obligat pe angajaţii societăţilor regiilor şi entităţilor din subordinea primăriei şi a consiliului judeţean. Pur şi simplu au fost aduşi cu arcanul. Acolo, 80% dintre oamenii de acolo nu ar fi ajuns acolo dacă nu erau forţaţi de şefii lor de la PSD”, a afirmat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută, sâmbătă, la Feteşti.

Liderul PNL a mai spus că are convingerea că 50% dintre participanţii la mitingul PSD de la Craiova nu vor vota cu partidul lui Liviu Dragnea, pentru că social-democraţii sunt desprinşi de realitate, lucru dovedit de discursurile science-fiction ale acestora.

„Cred că jumătate din cei care au participat nu vor vota cu PSD, am convingerea aceasta clară, urmărind ceea ce s-a întâmplat la miting iar discursurile lor sunt science-fiction, parcă sunt rupte de realitate, mie, Dragnea mi s-a părut complet de pe o altă planetă, nu mai are nicio legătură cu realitatea, plus că are un discurs nebunesc literalmente, şi-a pierdut complet orice urmă de raţiune şi lumea vede lucrul asta. Să ştiţi că lumea vede lucrul asta. Din ce în ce mai mulţi oameni îşi dau seama că trebuie să pună punct acestei guvernări profund nocive pentru România”, a conchis Orban.

Citește și Un SUV de 40 de mii de euro: BMW, Mitsubishi sau Mazda

Mii de oameni au participat vineri după-amiază la mitingul organizat de PSD la Craiova. Înainte de manifestaţie, Liviu Dragnea a făcut o baie de mulţime, dând mâna cu mai mulţi oameni. Persoanele care s-au adunat la manifestaţiei au avut pancarte cu social-democraţii care candidează la alegerile europarlamentare şi cu mesaje pro-PSD.

Liderul PSD l-a atacat, în discursul susţinut în faţa oamenilor din Craiova, pe şeful statului Klaus Iohannis, spunând că acesta trebuie să răspundă pentru „abuzuri” şi pentru „casele furate”.

„Mulţi dintre voi mi-aţi spus «Liviule, nu te lăsa». Mi-a mai zis cineva «chiar dacă te arestează, să nu renunţi, că venim să te scoatem de acolo». Sper să nu ajungem acolo. Asta este dorinţa lui Iohannis, pentru că este îngrozit de noi”, a spus Liviu Dragnea pe scena mitingului PSD de la Craiova.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele