Orban trimite Corpul de Control să investigheze dezastrul de la sectorul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva

Ridicarea doar parțială a restricțiilor de circulație pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva

0

Primul Ministru Ludovic Orban a trimis Corpul de Control la CNAIR pentru a afla cum s-a desfășurat și cum a fost reziliat contractul pentru realizarea celor 21 de kilometri de autostradă.

 

Fostul șef al CNAIR, Sorin Scarlat, cel care a încuviințat în august anul trecut ruperea contractului cu spaniolii de la Comsa, și-a dat demisia din funcția de director al Direcției de implementare proiecte.

Orban a declarat în urmă cu două zile că pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva a fost un aranjament între managementul companiei şi constructor pentru rezilierea contractului, fără temei legal şi crede că această situaţie trebuie investigată de Parchet.
„Acolo lucrurile sar în ochii, lipsa de apărare, astea toate trebuie sancţionate, adică trimis către Parchet. Ce s-a întâmplat acolo e de Parchet. Încercăm să câştigăm, dar după cum arată lucrurile vă spun clar că totul e cusut cu aţă alba (…) Pentru măgăriile pe care le-au făcut ăştia nu plăteşte nimeni?”, a spus Orban.
Totul a pornit după ce ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat ridicarea restricțiilor de circulație pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, restricții care au fost în picioare de la deschiderea traficului pe cei 21 de kilometri de autostradă dintre Holdea și Ilia, în decembrie anul trecut.

CNAIR a venit ulterior cu precizarea că a fost ridicată începând cu 28 mai doar restricția de tonaj (7,5 t) și că vor fi menținute, însă, restricțiile de viteză „pentru desfășurarea traficului în condiții de siguranță”.

Lugoj-Deva lot 3, Lungime: 21,14 km

Constructor: Asocierea COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A. – Arcadis Eurometudes S.A. – S.C. Teloxim Con S.R.L.Semnare contract: octombrie 2013

Ordin de începere a lucrărilor: noiembrie 2013

Termenul de finalizare potrivit contractului: mai 2016

Rezilierea contractului: 27 august 2019, când autostrada era la stadiul fizic de 99%

Valoare contract: 579,9 mil. lei (121,57 mil. euro). Până la momentul rezilierii s-a achitat constructorului 94,3% din această sumă

Deschiderea traficului: 23 decembrie 2019 în regim de drum cu 4 benzi de circulație, cu restricții severe de viteză și tonaj

Autostradă reziliată la 99% stadiul lucrărilor

Spaniolilor de la Comsa li s-a reziliat la finalul lunii august 2019 contractul pentru realizarea celor 21 de kilometri de autostradă, deși realizaseră 99% din lucrări. CNAIR și Ministerul Transporturilor i-au acuzat atunci pe constructorii spanioli că au lucrat prost.

În septembrie 2019, CNAIR anunța că pe lotul construit de aceștia a apărut o fisură în asfalt cu o lungime de 15 metri și o lățime de un centimetru. Șefii CNAIR anunțau atunci consolidări în zona respctivă în 2020, consolidări care însă nu s-au făcut până în prezent.

Saga Autostrăzii Lugoj-Deva: Constructorul se gândeşte să facă plângeri penale şi să acţioneze statul român în judecată

Mai mult, în urma unei expertise comandate de CNAIR firmei IPTANA, în toamna anului trecut, se constatau deficiențe la podul peste Mureș, care au fost corectate de către CNAIR înainte de deschiderea traficului în decembrie anul trecut, dar și probleme legate de scurgerea apelor, dar și de utilizarea unor umpluturi în terasamente care nu sunt bune, crăpături apărute în taluzuri, colmatarea unor șanțuri și așternerea unui strat de asfalt mai subțire decât era specificat în contract.

Cei de la Asociația Pro Infrastructura au criticat constant deciziile CNAIR de a rezilia contractul cu spaniolii de la Comsa și de a deschide traficul cu restricții de circulație la finalul anului trecut.

„Au reziliat contractul de construcție în august la 99% stadiu fizic recepționat și plătit. Apoi, timp de peste 4 luni au mimat realizarea unor expertize care să ”demonstreze” slaba calitate a lucrărilor. În final, în lipsa unor probleme reale, au repoziționat cu câțiva milimetri aparatele de reazem la 2 pile de la podul peste Mureș, operație care a durat câteva ore de muncă efectivă. Altfel spus, ceea ce nu era bun în august s-a deschis astăzi, după niște remedieri minore”, scriau reprezentanții API în decembrie 2019.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele