Mașina Patriarhului Daniel, un Mercedes Maybach S 600, nu ar avea poliță RCA validă

Redactie

Patriarhul a sosit la slujba pentru  sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului într-un Mercedes-Maybach S600, însă cei care au căutat numărul mașinii pe site-ul unde pot fi verificate numerele de înmatriculare au descoperit că bolidul nu pare să aibă polița RCA validă, scrie Digi-fm.ro.

Într-una dintre imaginile surprinse de fotograful Octav Ganea, prezent la eveniment, se poate vedea și numărul de înmatriculare. RCA este o asigurare obligatorie prin lege, iar șoferii prinși fără poliță RCA valabilă sunt amendați cu 2.000 de lei.

În prag de Ziua Naţională, Catedrala Neamului a fost sfinţită după opt ani de lucrări, în prezenţa a zeci de mii de credincioşi, veniţi din toată ţara. Neoficial, la eveniment au participat 40.000 de pelerini.

Slujba a fost oficiată de Preafericitul Daniel şi de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, alături de un sobor de 100 de preoţi. În interior, pe parcursul slujbei de sfinţire au avut acces doar cei 2.000 de oficiali invitaţi, printre care şi premierul Viorica Dăncilă.

Enoriașii au urmărit ceremonia de pe esplanada din fața clădirii, iar în orele următoare credincioşii sunt aşteptaţi să se închine în altar. Inclusiv femeile, care în mod obişnuit nu au voie în altar.

Citește și Un milion de lei de la Ministerul Culturii pentru ONG-ul lui Alexandru Cumpănașu. Proiectul de Centenar include și o emisiune la România TV


Citeste si...  BOR celebrează 14 de ani de la întronizarea Patriarhului Daniel
Distribuie articol:
1 Comment
  • Pana la urma cred ca ati aflat si voi ca masina nu apartine Patriarhiei. Si inca un amanunt care sa va lamureasca in privinta RCA si ITP: masinile operative apartinand SPP, SRI, SIE, MAI, MAPN,etc nu figureaza in bazele de date existente pe internet. Ei au servicii specializate proprii de ITP, iar RCA este platit prin firme agreate ce nu fac publice aceste numere. NU cred ca aceste institutii au vreo problema in acest sens. Cred insa ca acest fake-news a avut si o latura pozitiva: i-a facut pe multi soferi sa verifice valabilitatea politelor RCA aferente propriilor masini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *