Sentința Curţii Constituționale germane privind limitele de acțiune a BCE este doar ultima verigă a unui lung lanț de demonstrații de reafirmare națională care, în ultimii ani, au văzut expresii mult mai perturbatoare, de la ascensiunea populiştilor lui Salvini sau ai lui Marine le Pen, la Brexit, la protecționism și la ”America First” a lui Donald Trump. Dacă primii zece ani ai secolului au fost cei ai globalizării, al doilea deceniu a fost cel al trezirii naționaliste. Ce ne pregătește oare următorul?
Ipoteza tulburătoare care provine dintr-un studiu realizat de Federal Reserve din New York leagă direct următoarele evoluții politice de marea pandemie în curs. Într-o direcție complet neașteptată. Fed (care în ultimele luni a dedicat foarte multă energie istoriei epidemiilor), spune că, din punct de vedere istoric, virusul împinge spre dreapta. Mai bine spus spre extrema dreaptă: la alegerile din 1932 și 1933, în Germania, valul național-socialist a fost mult mai accentuat în orașele și în regiunile care, cu cincisprezece ani în urmă, înregistraseră cel mai mare număr de decese din cauza epidemiei de gripă spaniolă.
Corelația nu este imediat evidentă, analizând însă cu atenţie se constată că gripa din anii 1918-1920, care i-a afectat în special pe tineri, a condiționat compoziția demografică a electoratului de la începutul anilor ’30. Mai mult, această componentă demografică este valabilă pentru întreaga Germanie. La fel ca dramatica depresiune de după 1929, șomajul și greutatea datoriilor stabilite prin tratatul de pace. În contextul unor mari diferențe regionale. Votul în favoarea lui Hitler a fost în mare parte majoritar în Est, în Prusia și Pomerania, regiuni prevalent agricole și mult mai reținut (aproximativ o treime din voturi) în Ruhrul industrial.
Dar, dezagregând datele din 60 de orașe, cercetătorul Kristian Blickle a ajuns la concluzia că rata mortalității gripei spaniole este un indicator mult mai decisiv al votului nazist decât rata șomajului și nivelul salariilor. Cu un multiplicator surprinzător: a fost suficientă o diferență mai mică chiar de 0,5 la sută din procentul victimelor pandemiei, în comparație cu populația, între un oraș și altul, pentru a determina o creștere între 1,3 și 3 la sută a votului în favoarea lui Hitler.
Pe de altă parte, tuberculoza era un rău bine cunoscut și familiar. Spre deosebire de gripa spaniolă, care veneau din afară. Blickle susține că motivația pronazistă a fost, mai presus de orice, psihologică: fiind vorba de teama de celălalt, de străin, de cel vinovat pentru noul rău.
Zonele în care relația dintre gripa spaniolă şi nazism este mai evidentă sunt aceleași în care pogromurile împotriva evreilor erau mai frecvente, acuzate că au răspândit, la fel ca în 1348, ciuma.
Alte vremuri, din fericire. Numai că în unele privințe, scenariul politic nu se schimbă: așa cum demonstrează controversele privind responsabilitățile Chinei lui Xi Jingping în răspândirea coronavirusului.
