Parchetul General a finalizat ancheta la Piatra Neamț la Secţia ATI

În incendiu au murit 10 persoane aflate în ATI, iar un medic anestezist a suferit arsuri grave

0

Parchetul General a anunţat că procurorii au finalizat cercetarea la faţa locului în dosarul incendiului izbucnit la Secţia ATI din incinta Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, s-au dispus expertize ADN pentru stabilirea identităţii a cinci dintre persoanele decedate şi au fost efectuate autopsiile medico-legale ale victimelor.

 

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut luni precizări într-un comunicat de presă în legătură cu avansarea cercetărilor care au loc la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ:

*În vederea completării probatoriului, pentru asigurarea aflării adevărului cu privire la toate împrejurările cauzei, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PÎCCJ au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ efectuarea unei percheziţii la sediul şi anexele Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. În temeiul mandatului emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi, în seara zilei de 15 noiembrie 2020, sub coordonarea procurorilor, a fost efectuată percheziţia, fiind ridicate înscrisuri necesare stabilirii împrejurărilor producerii incendiului.

*A fost finalizată cercetarea la faţa locului cu sprijinul experţilor în construcţii şi a celor din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul Poliţiei Române, Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani, Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Investigaţii Criminale şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.

Vezi și Șeful Consiliului Judeţean Neamț, Ionel Arsene, prietenul infractorului Liviu Dragnea, lansator de fake-news

*S-au dispus expertize ADN pentru stabilirea identităţii a cinci dintre persoanele decedate.

*Au fost efectuate autopsiile medico-legale ale victimelor.

*Au fost efectuate audieri de martori.

O echipă formată din procurori de la Parchetul General, poliţişti şi specialişti în investigarea incendiilor a demarat, duminică, cercetarea la faţa locului în cazul incendiului de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ.

Ancheta este condusă de procurorul Marius Iacob de la Parchetul General, cel care s-a ocupat în trecut de cercetările în cazul Colectiv sau incendiul de la Maternitatea Giuleşti.

Procurorii au deschis în acest caz un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală şi culpă.

Tătaru ne vede pe toți vinovați pentru morții de la Neamț

Sâmbătă seară, în jurul orei 18,30, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a avut loc un incendiu care a afectat secţia de ATI unde erau internaţi, în două saloane, 17 pacienţi.

În incendiu au murit 10 persoane aflate în ATI, iar un medic anestezist a suferit arsuri grave. Alţi şase pacienţi internaţi au fost duşi la Spitalul Mobil de la Leţcani, care este unitate suport COVID. Medicul de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, rănit în incendiu, a fost transferat, duminică, la Spitalul Militar “Regina Astrid” din Bruxelles, pentru tratament de specialitate.

Vezi și Casoteca.ro/magazin

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele