Compania americană a anunțat că ultimul test al pastilei sale anti-Covid-19 arată o eficacitate de circa 90% în prevenirea spitalizărilor și a deceselor la pacienții de mare risc.
Datele recente de laborator sugerează că medicamentul își păstrează eficacitatea împotriva variantei Omicron, relatează agenția Reuters.
Încă de luna trecută, producătorul de medicamente a susținut că pilula a avut o eficacitate de aproximativ 89% în prevenirea spitalizărilor sau a deceselor în comparație cu placebo, pe baza rezultatelor intermediare obținute la aproximativ 1.200 de pacienți. Ultiele date dezvăluite marți includ încă 1.000 de cazuri.
Tot în cadrul studiului, nimeni din cei care au primit tratamentul Pfizer nu a murit, comparativ cu 12 decese în rândul celor care au primit placebo.
Aceste pastile Pfizer se iau împreună cu Ritonavirul, un antiviral mai vechi, la fiecare 12 ore, timp de cinci zile, începând la scurt timp după debutul simptomelor. Dacă va fi autorizat, tratamentul va fi vândut sub numele de Paxlovid.
De asemenea, Pfizer a publicat primele date ale unui al doilea studiu clinic care arată că tratamentul a redus spitalizările cu aproximativ 70% la circa 600 de adulți cu risc normal.
„Este un rezultat uimitor”, a declarat Mikael Dolsten, directorul științific al Pfizer, într-un interviu. „Vorbim despre un număr uluitor de vieți salvate și de spitalizări prevenite. Și, bineînțeles, dacă desfășurăm acest lucru rapid după infectare, este posibil să reducem dramatic transmiterea”, a completat oficialul companiei americane.