Patriarhul Kirill a făcut apel la o încetare a focului în Ucraina şi pledează pentru un armistiţiu de Crăciunul ortodox de rit vechi, într-o declaraţie postată pe site-ul Bisericii Ortodoxe Ruse.
„Eu, Kirill, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, fac apel la toate părţile implicate în conflictul intern să înceteze focul şi să stabilească un armistiţiu de Crăciun de la ora 12:00 a zilei de 6 ianuarie până la ora 24:00 a zilei de 7 ianuarie, astfel încât credincioşii să poată participa la slujbele din ajunul Crăciunului şi din ziua Naşterii lui Iisus Hristos”, spune patriarhul, care este un aliat al lui Vladimir Putin şi a susţinut invazia rusă din Ucraina.
Ruşii, dar şi o parte din ucraineni, sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi, la 7 ianuarie.
Străinii nu mai pot cumpăra case în Canada
Ucraina s-a aflat sub conducerea spirituală a Moscovei cel puţin din secolul al XVII-lea, dar o parte a Bisericii Ortodoxe Ucrainene s-a rupt de Moscova în 2019 din cauza anexării Crimeei de către Rusia şi a sprijinului acordat separatiştilor din Donbas. În luna mai, într-o mişcare surprinzătoare, Biserica Ortodoxă Ucraineană care ţine de Patriarhia Moscovei a rupt legăturile cu Biserica Rusă din cauza sprijinului acesteia din urmă, în special al Patriarhului Kirill, pentru ceea ce Moscova numeşte „operaţiunea sa militară specială” în Ucraina. Gestul se pare, însă, că nu a convins că aceste legături sunt cu adevărat rupte, iar autorităţile statului ucrainean au luat o serie de măsuri împotriva acestei Biserici, pe care o suspectează de legături cu Rusia.