VIDEO declarațiile Ministrului Sănătății, Nelu Tătaru: 3.183 de cazuri COVID-19

0
declarațiile-Ministrului-Sănătății

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că 3.183 de persoane sunt confirmate cu noul tip de coronavirus.

 

 

Redăm declarațiile Ministrului Sănătății, Nelu Tătaru:

 

  • Trăim una dintre cele mai mari crize, care ne-a schimbat viaţa. Ducem o luptă contracronometru, cu scopul de a salva oameni. Am pierdut până acum 116 vieţi.
  • Societatea este greu încercată şi supusă unor constrângeri. Sistemul medical trebuie să îşi mobilizeze toate resursele. Ştiu că e un sistem cu multe neajunsuri, cu multe deficienţe adunate în timp, personal insuficient, materiale sanitare puţine, investiţii limitate sau prost gestionate. Am plecat de la un stoc 0.
  • DSP au făcut o muncă importantă. Am găsit personal insuficient, care nu a putut face faţă.
  • Sunt oameni puţini, care lucrează 24 de ore din 24. Facem eforturi să remediem situaţia. Vom angaja încă 1.000 de persoane, adică o suplimentare cu peste 25 la sută.
  • Alte 1.000 de persoane vor fi angajate în structurile serviciilor de ambulanţă Avem 3.183 persoane confirmate cu coronavirus. 281 au fost declarate vindecate.
  • Avem 3 focare de infecţie: Suceava, Arad şi Deva. În două dintre acestea am fost personal să verific situaţia. Urmează şi Deva.
  • La Suceava, lucrurile încep să intre pe făgaşul normal. Au fost refăcute circuitele în tot spitalul. Mâine începe testarea pentru tot pesonalul medical. Va fi pus în funcţiune şi un al treilea aparat de diagnostic PCR, ca să se ajungă la 120 de teste pe zi.
  • Guvernul a decis ca, în perioada pandemiei, unităţile sanitare să fie transferate sub coordonarea Ministerului Sănătăţii.
  • Guvernul României a alocat Ministerului Sănătăţii fonduri în valoare de 350.000.000 de lei. 209 milioane au fost direcţionate către secţiile de Terapie Intensivă. Alte 39 de milioane de euro vor fi repartizate zilele următoare.
  • UNIFARM a efectuat 1.245 de acţiuni de distribuţie în 294 de spitale şi instituţii de strategie ale statului.
  • Vor fi aduse în ţară în perioada imediat următoare alte trei milioane de combinezoane, 200 de aparate de ventilaţie mecanică, 100.00 de kituri PCR, 18.000 de teste COVID, 3 milioane de măşti chirurgicale, 10 milioane de măşti FFP2 şi 1.750.000 de măşti FFP3.
  • Algoritmul de testare a rămas acelaşi deocamdată, în această fază epidemică.
  • Prioritizarea testării, în ordine descrescătoare ca importanţă, este: persoane simptomatice cu istoric de călătorie internaţională, contacţi apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate, personal medico-sanitar simptomatic, cazuri de pneumonie fără alte etiologie din toate categoriile de vârstă şi din toate spitalele, cazuri SARI fără etiologie, persoane instituţionalizate simptomatice, pacienţi înainte de procedura de transplant şi donatorii de celule stem înainte de donare.
  • Ministerul Sănătăţii a primit donaţie 18.000 de cutii, 1.080.000 de doze de hidroxiclorochină.
  • Valoarea totală a donaţiei este de aproximativ 103.950 euro, fără TVA. 63.000 de euro sunt echipamentele şi 40.950 de euro kiturile.
  • Medicii nu primesc bonusuri salariale, aş spune un spor de periculozitate. Cadrele medicale merită acest spor sau acest bonus. În acest moment, suma se discută. Până luni, la şedinţa de guvern, avem timp să discutăm cuantumul pe care îl vor primi cadrele medicale

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele