Peste 1.000 de elevi și 600 de părinți și profesori au participat la Brașov la evenimentul „Linia Roșie”, organizat în cadrul Campaniei Naționale „România Antidrog”, un demers dedicat prevenirii consumului de droguri în rândul copiilor și tinerilor și sprijinirii părinților în stabilirea unor limite sănătoase și a unei comunicări reale în familie.
Evenimentul a fost organizat de Federația Națională a Părinților din România – Edupart, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Brașov și Inspectoratul Școlar Județean Brașov, și a reprezentat a 30-a conferință organizată în acest an la nivel național în cadrul Campaniei „România Antidrog”, conferințe care au reunit în ultimii ani peste 120.000 de participanți în întreaga țară.
Evenimentul s-a desfășurat în două etape:
– „Linia Roșie – Efectul manipulării anturajului” – sesiune dedicată elevilor
– „Linia Roșie – Cum impunem corect limitele” – sesiune dedicată părinților și profesorilor
Pentru a oferi o perspectivă completă asupra fenomenului consumului de droguri și a dependențelor, evenimentul a reunit specialiști de top la nivel național, reprezentanți ai autorităților locale și județene, specialiști în prevenție, recuperare și educație.
Au fost prezenți și au transmis mesaje publice:
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru
Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Ioan Veștea
Inspectorul Școlar General, Ovidiu Tripșa
Reprezentanți ai Jandarmeriei Brașov
Prof. dr. Cătălin Țone, expert antidrog
Părintele prof. univ. dr. Constantin Necula
Andrei Ștefan, director Teen Challenge SMART
Mesajele autorităților
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a subliniat importanța implicării părinților în prevenție:
„Copiii nu au nevoie de părinți perfecți, ci de părinți prezenți, implicați și care știu să pună limite. Pentru o abordare eficientă a prevenirii consumului de droguri este obligatorie implicarea nu doar a profesorilor și a instituțiilor, ci și a părinților.”
Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Ioan Veștea, a vorbit despre necesitatea unui sistem integrat de prevenire, tratament și reintegrare:
„Adicțiile reprezintă una dintre cele mai grave provocări ale societății actuale. Avem nevoie de implicarea tuturor – instituții, specialiști, autorități și societate – pentru a preveni, combate și trata acest fenomen. Recuperarea este posibilă, iar datoria noastră este să facem acest drum mai accesibil și mai bine susținut.”
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a transmis că fenomenul consumului de droguri trebuie abordat coordonat:
„Este nevoie de o abordare comună și coordonată. Sistemul de învățământ, administrația publică, instituțiile de ordine publică, biserica și specialiștii au fiecare un rol important în combaterea acestui fenomen. Primăria Brașov este pregătită să susțină inițiativele care vizează prevenirea și combaterea consumului de droguri.”
Președintele Federației Naționale a Părinților Cătălin Viorel Nan, a subliniat că prevenția trebuie să înceapă din familie:
„Linia roșie este linia dintre indiferență și implicare, dintre libertate fără limite și responsabilitate, dintre tăcere și dialog. Părinții trebuie să înțeleagă că prevenția începe acasă, prin comunicare, prin limite și prin prezență reală în viața copiilor.”
Momente artistice și implicarea comunității
Evenimentul „Linia Roșie” a inclus și mai multe momente artistice, menite să transmită mesaje puternice despre curaj, alegeri, emoție și responsabilitate.
– Emma Revenco, elevă în clasa a V-a la Liceul Internațional PREMS, a umplut sala cu o energie extraordinară, interpretând piesa „Roar” – Katy Perry, un moment simbolic despre curaj, voce interioară și puterea de a spune „Nu”.
– De asemenea, Ansamblul de percuție VERSUS, al Liceului Vocațional de Muzică „Tudor Ciortea” Brașov, a susținut un moment artistic special, cu următorul repertoriu pregătit pentru eveniment:
Kitchen Concert – Henri Kling
Dancing Queen – ABBA (aranjament Daniel Maggi)
Celebration – Kool and the Gang (aranjament Cristina Puia)
– Un alt moment artistic de impact a fost susținut de Trupa de teatru „Amprente” a Colegiului de Științe „Grigore Antipa”, care a prezentat frânturi de idei și de suflet din trei puneri în scenă. Prima secvență a fost din următoarea premieră din 19 aprilie, din spectacolul „Ajunge”, iar următoarele au fost din spectacolele „Lână” și „Fragil”.
Mesajul transmis a fost unul profund: linia roșie este, de fapt, decizia dintre a spune, a vedea, a acționa și ignoranță.
Coordonator: Profesor Anca Băcanu.
Organizarea evenimentului nu ar fi fost posibilă fără sprijinul partenerilor și sponsorilor care au înțeles importanța prevenirii consumului de droguri și a implicării în comunitate.
Parteneri principali FORT Antidrog:
– Zenith
– Direct Sănătate
Ambasadori Antidrog:
– ARO Palace
– Sergiana
– Regalina
– Formula Foto
– Liceul Internațional PREMS
– Asociația Green Academy
– Asociația Rosenau 317
Le mulțumim tuturor pentru sprijinul acordat și pentru implicarea în acest demers dedicat siguranței copiilor și tinerilor.
La finalul evenimentului, toți părinții participanți au primit gratuit peste 500 de cărți: „Cum să-ți protejezi copiii de droguri” – Prof. Dr. Col. (r) Cătălin Țone.
Campania Națională „România Antidrog”
Campania „România Antidrog”, inițiată de Federație, reprezintă unul dintre cele mai ample programe de prevenire din România, desfășurat în școli, licee și comunități din întreaga țară, având ca obiectiv informarea elevilor, sprijinirea părinților și crearea unui parteneriat real între familie, școală, autorități și comunitate. Campania va continua în perioada următoare în mai multe orașe din România.
