Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, afirmă că alocaţiile mărite – prima etapă – vor fi plătite fără întârziere, începând cu data de 8 septembrie.
„Alocaţiile mărite (prima etapă) vor fi plătite fără nicio zi de întârziere. Cupoanele sunt gata, transferurile sunt făcute. La alocaţii, plăţile se fac, mai întâi, pe carduri. Începând cu data de 8 pentru că în primele zile ale lunii autorităţile locale au de transmis o serie de informaţii”, a scris, pe Facebook, Violeta Alexandru. Ea a precizat că ultimele verificări arată că „totul e în grafic”.
„Las PSD fără un subiect (întârzieri la plata pensiilor şi a alocaţiilor mărite) din care spera să mai câştige nişte puncte în alegeri. Aşa gândesc ei, cei din PSD – s-ar fi bucurat să nu reuşim să ne încadrăm în termen cu toate procedurile necesare, de la rectificare până la prima plată. Indiferent de impactul asupra oamenilor, ei s-ar fi bucurat dacă aş fi întârziat o zi. Cea mai bună armă împotriva PSDului căruia nu-i place munca: să ne vedem de treabă. Să avem încredere că #sepoate. Până la urmă, îi facem să nu mai conteze”, a adăugat Violeta Alexandru.
Citește și: Școală online vs. școala față în față, cum luăm decizia