Wello, platforma de sănătate dedicată familiilor cu copii supraponderali, dezvoltată de o echipă de 13 specialiști în tehnologia informației din județul Cluj, este singurul proiect din România acceptat în programul de dezvoltare GoGlobal al EIT Health, una dintre cele mai mari inițiative mondiale din industria de healthcare.
Wello va participa la ediția din acest an a GoGlobal Israel-Canada, care se desfășoară în perioada iunie-noiembrie, și reprezintă poarta de acces a IMM-urilor europene incluse în program către două dintre cele mai importante hub-uri de inovație în healthcare, prin implicarea unor parteneri locali de top. La această ediție, au fost acceptate doar două proiecte din Europa, Wello fiind unul dintre acestea.
Programul GoGlobal își propune să le ofere companiilor care activează în industriile de tehnologie medicală, biotehnologie și sănătate digitală, competențele necesare pentru a se extinde cu succes la nivel mondial. Proiectele acceptate sunt sprijinite să se lanseze în piețe noi cu know-how în sistemele de sănătate specifice țărilor vizate, să afle informații despre reglementările în vigoare, precum și să aibă acces la stakeholderi și analize asupra competiției.
EIT Health, inițiatorul acestui program și organizație susținută de Comitetul European şi Institutul European de Inovare și Tehnologie, își propune să încurajeze dezvoltarea de soluții inteligente pentru industria de sănătate din Europa, iar bugetul de investiții alocat în acest scop, pentru următorul deceniu, este de 2 miliarde de euro.
„Selectarea Wello pentru a participa la EIT Health GoGlobal Israel poate fi văzută ca pe o dovadă a evoluției ecosistemului start-up-urilor românești din domeniul sănătății în ultimii ani. Produsul lor se adresează unei probleme serioase și în creștere, iar EIT Health poate oferi Wello contextul și contactele pentru a deveni o soluție folosită la nivel internațional”, spune Ion-Gheorghe Petrovai – reprezentant pentru România al comunității FreshBlood HealthTech, în cadrul EIT Health RIS Hub.
Inteligență artificială
Misiunea platformei de sănătate Wello, bazată pe Inteligență Artificială, este de a ajuta familiile cu copii cu probleme de greutate să slăbească și să aibă un stil de viață sănătos, bazat pe o alimentație corespunzătoare vârstei, activitate fizică constantă și joc.
Dezvoltarea platformei Wello a început în august 2017, iar varianta beta va fi lansată în toamna acestui an. Valoarea totală a proiectului este de un milion de euro.
Lansarea Wello vine în contextul în care unu din trei copii din Europa, cu vârste între 6 şi 9 ani, este supraponderal sau obez și, mai mult, România se află pe locul al doilea în Europa în ceea ce privește numărul copiilor cu exces de greutate.
Sursa: Platforma de sănătate Wello, acceptată în programul de dezvoltare GoGlobal al EIT Health