Plățile întârziate afectează dezvoltarea companiilor locale

0

41% dintre companiile din România spun că plățile întârziate sunt principal motiv al stagnării angajarior de personal și al dezvoltării afacerii, potrivit noului Raport European privind Plățile, realizat de Intrum.

74% dintre companii declară că motivul principal pentru care plățile nu respectă termenul scadent îl reprezintă problemele financiare cu care se confruntă clienții lor, în vreme ce 47% dintre companiile intervievate se confruntă în același timp și cu întârzierea intenționată a plăților din partea partenerilor.

Termene de plată

Termene de plată. Sursa: Intrum

În România, media termenelor de plată pentru sectorul B2B este de 36 de zile iar în sectorul public de 48 de zile. Deși se află pe un trend de creștere economic, în România se observă o creștere a termenelelor de plată cu până la 13 zile în sectorul public, comparativ cu 2017.

„Pentru companiile din România, întârzierea facturilor la plată reprezintă deja o obișnuință, iar acest comportament nu este deloc benefic pentru creșterea afacerilor și dezvoltarea echipelor. Acceptarea unui termen de plată prelungit este deseori o condiție de colaborare și, cu toate acestea, termenele de plată sunt depășite. Recomandăm tuturor companiilor care se confruntă cu această situație, o supraveghere foarte atentă a încasărilor, încă din ziua emiterii facturilor”, declară Cătălin Neagu, managing director, Intrum România.

Plata în avans

Pentru a se asigura împotriva plăților întârziate, 47% din companiile din România solicită plata în avans, 35% dintre acestea garanții la bancă, iar 32% nu adoptă nicio măsură.

În ceea ce priveste criptomonedele, una din zece companii intervievate declară că plănuiește să accepte criptomonede în următorii doi ani. România se situează pe locul doi ca entuziasm în adoptarea criptomonedelor ca instrument de plată, imediat după Marea Britanie, unde 13% dintre respondenți declară că în următorii doi ani vor adopta monede digitale ca și instrumente de plată.

Media la nivel european este de 3%.

Raportul European privind Plățile, editia 2018 este bazat pe un studiu efectuat de Intrum în în 29 de țări din Europa în perioada 24 ianuarie – 23 martie, 2018. Pentru acest raport, Intrum a cumulat răspunsuri de la 9.608 companii din Europa, respectiv 360 companii din România.

Sursa: Plățile întârziate afectează dezvoltarea companiilor locale

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele