Pleşoianu, un nou atac la Dăncilă

Alexandru Ionescu

Liviu Pleşoianu, clasat al doilea în cursa pentru preşedinţia PSD, câştigată de Viorica Dăncilă, îi transmite acesteia că a câştigat voturi pentru că este premier şi că dacă nu ar fi premier ar fi ”ovaţionată” la Congres exact ca Marian Oprişan, acesta fiind de fapt huiduit şi neputând să îşi susţină discursul.

”Ştiu că ştiţi că ştiu că aţi câştigat voturi doar pentru că sunteţi premier şi pentru că aţi programat Congresul între codul administrativ şi rectificarea bugetară. Nu ştiţi că ştiu că nu ştiţi câţi oameni din teritoriu, delegaţi la Congres, au venit la mine după ce am vorbit, mi-au strâns mâna şi şi-au cerut scuze pentru faptul că sunt nevoiţi să voteze împotriva INIMII lor. Ştiu că ştiţi că ştiu că, dacă mâine nu mai sunteţi premier, veţi fi ovaţionată în Congres la fel ca domnul Oprişan. Pentru că numai o persoană de mare caracter ca dvs. poate arunca acum tuciul cu terci în capul lui Dragnea, în condiţiile în care cam tot ce sunteţi i se datorează”, îi transmite Pleşoianu lui Dăncilă.El mai spune că aceasta era complet panicată în timpul discursului său.

”Pentru că, atunci când am început să vorbesc, aţi realizat că veţi câştiga voturile, dar veţi pierde sala. Ştiu că ştiţi că ştiu că oamenii liberi ai acestui partid nu vă acceptă lesa, nu acceptă să le puneţi botniţă şi să le interziceţi pur şi simplu să VORBEASCĂ LIBER! Ştiu că ştiţi că ştiu că toate temele pe care le doriţi tabu, interzise, au fost abordate de mine la Congres în aplauzele OAMENILOR LIBERI din PSD. Aplauzele miilor de delegaţi arată un singur lucru: v-au votat conjunctural, pentru că aveţi pâinea şi cuţitul de premier, dar nu sunt în ruptul capului de acord cu noul dvs. discurs”, mai afirmă Liviu Pleşoianu.

Citeste si...  Drulă către Simion: Ești iepurașul lui Ciolacu

Citeşte şi: Tips&Tricks: 7 recomandări esenţiale pentru o baie perfectă


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *