David Popovici a adus, luni seară, a patra medalie de aur, a zecea în total pentru România la înot, în istoria Jocurilor Olimpice. Celelalte trei medalii de aur au fost câştigate de Diana Mocanu (2000) şi Camelia Potec (2006).Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, luni seara, după o cursă cu un final dramatic.
Popovici a fost al doilea după prima lungime de bazin, a fost al treilea după 100 de metri, apoi a urcat pe doi la 150 de metri, reuşind să îl devanseze pe britanicul Matthew Richards pe ultimii metri ai cursei.
David Popovici s-a născut în Bucureşti, la 15 septembrie 20024, are 1.90 metri şi 80 de kilograme şi a început înotul la vârsta de patru ani, la bazinul „Lia Manoliu“, la recomandarea unui medic ortoped pentru a corecta scolioza aflată în stadiu incipient.
La vârsta de 9 ani a început să se antreneze la Aqua Team Bucureşti, cu Adrian Rădulescu, fost înotător, doctor în performanţă atletică, specializat în înot.
În 2022, David Popovici a avut un an fantastic, cu 13 medalii cucerite la cele patru mari competiţii la care a participat. Dintre acestea, 11 au fost de aur.
Elevul antrenorului Adrian Rădulescu a uimit lumea nataţiei cu ”dubla de aur” realizată în probele de 100 şi 200 m liber la Mondialul de seniori, Europeanul de juniori, Europeanul de seniori şi Mondialul de juniori.
În 2023 nu a reuşit să-şi apere titlurile mondiale la 100 metri liber şi 200 metri liber, dar şi-a asigurat calificarea pentru Jocurile de la Paris.
În acest an, el a câştigat titlurile europene la 200 metri liber şi 100 metri liber.
