Populaţia României a scăzut până la nivelul din 1966

2
- Reclama -

Aproape 4 milioane de oameni a pierdut România în ultimii 30 de ani, ajungând la un nivel similar cu cel de dinainte de implementarea politicilor pronataliste de către guvernul comunist, anunță Institutul Naţional de Statistică.

Observăm că pe parcursul ultimilor 30 de ani avem o scădere a populaţiei de aproape 4 milioane, iar dacă ne comparăm cu anul 1966 populaţia României din 2021 este la nivelul celei din 1966. Piramida vârstelor este un instrument foarte important pentru a vedea nu numai structura pe cele două vârste, dar care este impactul unor decizii politice, al unor schimbări politice sau al unor momente importante din istoria unei ţări”, spus Tudorel Andrei, preşedintele INS, în cadrul conferinţei „Îmbătrânirea populaţiei rezidente, un fenomen greu de oprit„, scrie Ziarul Financiar.

Totodată, piramida vârstelor de la ultimele două recensăminte arată o scădere a bazei, adică o scădere a populaţiei rezidente tinere, atât la recensământul din 2011 cât şi la cel din 2021.

Se observă că la recensământul din 2021 baza este şi mai mică şi avem la nivelul populaţiei de sub un an o scădere cu 18%. Această cohortă poate să crească în perioada următoare întrucât veţi vedea ceva. Efectul migraţiei internaţionale, cel puţin din perioada 2002 – 2013, 2014 este o perioadă de vârf, se concretizează în această perioadă prin copii născuţi în străinătate şi înregistraţi în România după o anumită perioadă. Şi veţi vedea că este posibil ca această bază să fie ameliorată în perioada următoare întrucât copii care s-au născut în 2021 pot fi înregistraţi şi pot rămâne în populaţia rezidentă”, a mai spus șeful INS.

De asemenea, în 2021, populaţia rezidentă a scăzut cu 5,3%, în raport cu 2011, iar în raport cu 2002 s-a micşorat cu 12,1%. Acest fenomen este prezent la nivelul mai multor ţări din estul Europei. Bulgaria a avut o contracţie de peste 11% a populaţiei între cele două recensăminte, iar Croaţia tot cu 11%. În Polonia contracţia a fost de sub 1%, respectiv 0,9%, iar Cehia a avut o creştere a populației.

- Reclama -

Reducerea populaţiei rezidente este rezultatul a cel puţin două categorii de factori. Pe de o parte e vorba de tranziţia demografică, care este specifică oricărei ţări. S-a încercat reducerea ei în anul 1966 şi în 1990 automat aceasta a fost reluată. Al doilea factor este cel al migraţiei internaţionale, pe cele două categorii: factori economici şi posibilitate de mobilitate a persoanelor şi probleme legate de aspecte culturale. Problema nu este în primul rând a reducerii populaţiei rezidente a unei ţări, problema este asigurarea echilibrului pe cele trei categorii mari de vârstă. Problema e în ce măsură indicele de îmbătrânire demografică se înrăutăţeşte şi în ce măsură raportul de dependenţă demografică iarăşi se înrăutăţeşte în urma reducerii acestei populaţii. Practic atât timp cât nu asiguri echilibrul între persoane de peste 65 de ani şi persoanele tinere, între ce avem în grupa de vârstă şi persoanele în întreţinere. Aici poate apărea dezechilibre, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung”, a spus Tudorel Andrei.

Amintim, populaţia rezidentă a României era de 19,05 milioane de persoane, conform primelor date provizorii pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, organizat acum doi ani.

- Reclamă -

2 comentarii

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele