Fostul multiplu campion național la lupte povestește cum nu a fost lăsat să meargă niciodată la Jocurile Olimpice: „Sunt cicatrici care nu se vor vindeca”.
Attila Szabó și-a spus povestea de viață impresionantă în direct la Radio Sport Total FM. A avut o copilărie de coșmar. Născut în județul Covasna, a fost abandonat de tatăl lui în Ploiești, unde, necunoscând limba română, a vagabondat pe străzi și a mâncat din gunoaie, până a ajuns la un orfelinat. Acolo, fiindcă vorbea doar maghiară, a fost în permanență victima colegilor, care îl abuzau zilnic. A învățat treptat să se apere și a adunat multă frustrare. După ce s-a înscris la școala de meserii, dorind să devină mecanic auto, batjocura celor din jur a continuat. Într-o zi, în timp ce privea printr-un geam antrenamentele luptătorilor de la Petrolul Ploiești, a fost văzut de un tehnician, care l-a luat în sală și i-a dat o pereche de teniși noi. „A fost primul lucru pe care îl primeam fără să fac nimic”, își amintește Attila, care muncea în paralel și la un atelier de dulgherie, pentru un ban în plus. Viața lui a fost schimbată din acel moment. După câteva luni de antrenamente grele, a avansat foarte rapid și începea să spere la o soartă mai bună. Însă viața avea să îi rezerve alte umilințe și în sport.
Un nume care nu l-a ajutat să reprezinte România
Deși a început să practice luptele târziu, la 16 ani, după doar 6 luni a devenit campion național. Ulterior, Attila și-a mai trecut în palmares un trofeu suprem în România și visa să participe la Jocurile Olimpice. Deși era eligibil să meargă la Olimpiadă, antrenorul federal s-a opus selecției sale. Cu altă ocazie, oficialii federației au preferat să nu trimită niciun luptător român la Campionatele Mondiale, deși Atilla Szabó era, din nou, eligibil. Fostul campion a povestit că muncea din greu la antrenamente, dar eforturile lui n-au fost răsplătite cu participări la turnee internaționale. De aceea, a decis să plece din țară. A revenit în România după un timp, a început să exceleze în agricultură, iar în 2013 a fost convins de un prieten să participe la Campionatul Mondial de lupte pentru veterani. Și astfel, în numai 5 ani, numărul medaliilor câștigate de Attila a ajuns la 10:
„Făceam exact ce mi se spunea la antrenamente, fără să fiu controlat sau verificat. Dacă era nevoie, făceam și în plus. Duminica alergam de unul singur prin pădure. Voiam să fiu acolo și să reușesc. Numai că fostul antrenor mi-a pus capac. Am reușit să demonstrez că eu cunoșteam destul de bine disciplina. Am dovedit-o. La vârsta de 27 de ani am cerut să plec în Ungaria, când am văzut că stau pe loc. Nu s-a putut să plec. Umblam cu pașaportul la raport și ceream să plec. Abia pe la 31 de ani am reușit să plec. Atunci am și ieșit ultima oară campion în România. Nu m-au dus la Campionatele Mondiale din Italia. Se schimbase atunci democrația și, decât să mă ducă pe mine, au preferat să nu ducă pe nimeni la categoria mea. Asta e, nu se mai pot repara. Sunt cicatrici care nu se vor vindeca niciodată. Dar mi-am văzut de treabă mai departe.”, a povestit Atilla Szabó, la Sport Total FM.
Interviul integral poate fi ascultat pe site-ul www.sptfm.ro, sau prin aplicația de mai jos:
