Prejudicii de 12 miliarde lei din banul public constatate de Curtea de Conturi concomitent cu două Strategii Naționale Anticorupție trecute prin CSAT.

D. A.

Recenta Carte Albă a Curții de Conturi povestește în aproape 668 de pagini că prejudiciul la bugetul de stat, local și central în perioada 2008-2017, s-a ridicat la nu mai puțin de 12 miliarde de lei.

În același timp, prin Consiliul Suprem de Aparare al Țării (CSAT), organismul suprem care reunește cei mai importanți factori decizionali ai României, au fost trecute nu una, ci două Strategii Naționale Anticorupție pentru perioadele 2012-2015 și 2016-2020.

Astfel, există o diferență uriașă între prejudiciile constatate de Curtea de Conturi de 12 miliarde de lei și valoarea bunurilor indisponibilizate de către Agenția Națională a Bunurilor Indisponibilizate (ANBI) de 706 milioane de lei, ca să nu mai vorbim de faptul că bunurile valorificate sunt doar de 20,5 milioane de lei.

Cum sunt posibile astfel de discrepanțe extrem de nefericite și deranjante, iar toți cei care populează instituțiile române de forță să fie mulțumiți și să nu aibă nimic să-și reproșeze altceva decât niște ridicări de umeri când camerele de luat vederi nu îi filmează?

La anumite intervale de timp, rapoartele Curții de Conturi vin să șocheze opinia publica. O face și ultimul (http://www.curteadeconturi.ro/Publicatii/Cartea_Alba.pdf) care susține că prejudiciile descoperite asupra bugetelor locale au fost în valoare de 4,58 miliarde lei, cele la bugetul de stat de 3,75 miliarde lei, iar cele la agenții economici de stat de 2,37 miliarde lei. Cele mai mari prejudicii la bugetul de stat au fost constatate în anul 2013 în valoare de 1,48 miliarde lei iar cele mai mici în 2009, în valoare de 108 milioane lei. La bugetele locale situația e oarecum similară: cele mai mari prejudicii au fost în anul 2015, 867 milioane lei, și în 2014 de 700 milioane lei, față de doar 185 milioane de lei în 2008.

Citeste si...  Toni Neacşu: protestele din ultimele zile reprezintă un atentat la securitatea naţională

Raportul Curții de Conturi scoate în evidență grozăvia și dimensiunea modului absolut ineficient în care este cheltuit banul public și cam atât.

Astfel, Curtea de Conturi constată, SRI informează, DNA arestează, Justiția trimite în pușcării dar și eliberează, ANAF se face că recuperează, Penitenciarele îi țin în puf pe unii penali de rang înalt și mai sunt și alții care se fac că lucrează.

 

 

 

 

 


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *