Premieră națională a Huracán EVO la showroomul Lamborghini București

Dinu Alexandru

Automobili Lamborghini a redeschis showroomul din București renovat recent, evenimentul marcând și premiera românească a noului Lamborghini Huracán EVO.

Noul automobil super sport V10 se bazează pe performanțele modelului Huracán Performante și încorporează un sistem de control al dinamicii automobilului și aerodinamică de ultimă oră.

Marca Lamborghini este prezentă oficial în România din anul 2008, showroomul dedicat fiind inaugurat cinci ani mai târziu, în 2013.

”În 2013, când piața auto a înregistrat unul dintre cele mai scăzute niveluri din ultimii 19 ani, Porsche Inter Auto România a decis să parieze pe viitor, să meargă împotriva curentului și să finalizeze o investiție importantă în primul și cel mai mare centru pentru automobile premium și de lux din Europa de Sud-Est, în care facilitățile Lamborghini București sunt la loc de cinste”, a spus Alin Tapalagă, Director general al Porsche Inter Auto România.

Situat în partea de nord a capitalei, showroomul Lamborghini București, proaspăt redecorat, încorporează noul design corporativ al mărcii, oferind un studio exclusiv Ad Personam pentru personalizare, alături de zonele de prezentare a celor mai recente supercaruri ale mărcii.

Lucrările de redecorare a showroom-ului de 309 metri pătrați s-au derulat pe o perioadă de peste trei luni. Suprafața totală a service-ului dedicat Lamborghini este de aproximativ 250 de metri pătrați, incluzând zona de reparații, zona de schimbare anvelope și depozitul de piese de schimb.

În anul 2018, piața românească a înregistrat o creștere semnificativă față de anul precedent. 2019 va fi primul an întreg pentru vanzările Super SUV-ului Urus. Livrările noului Huracán EVO au început, în timp ce vânzările pentru Aventador V12 continuă, sporind prezența Lamborghini pe piață.

Citeste si...  UE acuză Rusia de o campanie ilegală de recrutare

Noul Lamborghini Huracán EVO oferă tehnologii superioare pentru o plăcere sporită la condus, cu un design nou pentru o aerodinamică îmbunătățită. Sistemul LDVI al Huracán EVO (Lamborghini Dinamica Veicolo Integrata), cu logică predictivă, asigură o dinamică perfectă la condus, controlând sistemele mașinii, inclusiv tracțiunea integrală, suspensia, vectorizarea cuplului și direcția integrală pentru parametri redefiniți de reacție, agilitate și ușurință la condus. EVO preia motorul de la Huracán Performante, cu 640 CP și un cuplu de 600 Nm, și are un nou sistem de infotainment cu o conectivitate avansată. Este disponibil și în versiunea Huracán EVO Spyder decapotabil.

Preț de pornire recomandat (fără TVA 19%): 185.947 euro pentru Huracán EVO; 204.368 euro pentru Huracán EVO Spyder.

Porsche Inter Auto România face parte din Porsche Inter Auto GmbH & Co KG, reţeaua globală de retail a Holdingului Porsche din Salzburg. Reţeaua Porsche Inter Auto România comercializează, prin intermediul celor cinci centre auto aflate în București și Timișoara, automobile Volkswagen, Skoda, Audi şi SEAT. Din august 2012, Grupul Volkswagen a devenit actionar unic al Holdingului Porsche.

Cititi si Automobili Lamborghini atinge valori record, vânzările la nivel mondial au crescut cu 51%


Distribuie articol:
1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *