Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a declarat că se va retrage de la conducerea Consiliului de Atestare a Diplomelor (CNATDCU).
Anunţul vine după ce instituţia pe care o conduce a dat un verdict de neplagiat în cazul fostului ministru al Justiţiei, Florin Iordache, iar Aurel Pop a declarat că nu ştie cine anume a semnat, în locul său, această decizie.
Popa a declarat pentru Newsweek că nu recunoaşte semnătura de pe documentul prin care Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) i-a dat verdict de neplagiat fostului ministru al Justiţiei Florin Iordache.
La sfârşitul lui decembrie 2019, CNATDCU a decis că Florin Iordache nu a plagiat şi documentul care validează decizia poartă, conform legii, numele preşedintelui CNATDCU, Ioan-Aurel Pop. Alăturat numelui lui Ioan-Aurel Pop există şi o semnătură scrisă de mână cu un pix.
“Nu am avut cunoştinţă despre acel document. Eu nu recunosc acea semnătură. Personal, cred că este vorba despre un plagiat. Nu-mi amintesc să se fi discutat o asemenea decizie în prezenţa mea (de plagiat n.red.)”, a afirmat Ioan-Aurel Pop, care a precizat totuşi că în opinia sa, în cazul fostului ministru este vorba de un plagiat evident.
Citește și: Grâul de toamnā – valori scăzute şi deosebit de scăzute pe suprafeţe agricole extinse