Prețurile au explodat. Asta face parte din programul de guvernare?

0

Deja de notorietate sunt măsurile din programul de guvernare PSD, care promiteau îmbogățirea și totodată relaxarea financiară a economiei românești. Se pare că în fapt acestea s-au concretizat doar pe pliantele pline de promisiuni din campania electorală.

Facturile la energie electrică şi gaze, dar şi preţul carburanţilor cresc luna aceasta, ceea ce înseamnă că şi alimentele vor fi mai scumpe. De asemenea, ratele creditelor în lei vor fi mai mari, din cauza evoluţiei ROBOR.

Energia electrică. Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a decis ca, de la 1 octombrie, să existe o majorare pentru consumatorii casnici de 0.03 lei/kWh. Preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, a explicat pentru Agerpres.ro că această înseamnă o scumpire de 3,45 lei pe lună pentru un consum mediu de 100 kWh.

Gazele. Vicepreşedintele ANRE, Emil Calotă, a declarat că preţul gazelor pentru consumatorii casnici va creşte, în medie, cu 6%. Începând cu 1 aprilie, preţul de achiziţie al gazelor de producţie internă a fost liberalizat.

Combustibil. Guvernul a decis majorarea accizei la carburanţi cu 0,16 lei pe litru, de la 15 septembrie. Atunci, petroliştii au scumpit carburanţii cu 9 bani pe litru, iar începând de luna aceasta ar urma să fie o nouă creştere al preţului de la pompă.

Alimente. Preşedintele federaţiilor sindicale din industria alimentară, Dragoş Frumosu, crede că toate aceste scumpiri ale carburanţilor şi energiei ar duce la o creştere a preţurilor la alimente cu aproximativ 6%. „Dacă, pentru producători, toate aceste scumpiri înseamnă 2-3% în mod direct, la raft s-ar putea ca preţul să fie cu 5-6% mai mare. Aceasta deoarece transportul influenţează materia primă, dar costul de transport înseamnă şi transportul de la producător la comerciant. Apoi scumpirea energiei electrică este suportată, la fel, atât de producător, cât şi de comerciant”, a declarat Dragoş Frumosu, pentru Agerpres.ro.

Ratele. Vor creşte şi ratele la creditele în lei, după ce ROBOR a cunoscut un avans considerabil în ultima săptămână. Se preconizează o creştere de aproximativ 10% a ratei. ROBOR reprezintă o rată medie a dobânzii la care băncile din ţara noastră se împrumută între ele în lei. Aceasta este calculată în fiecare zi de specialiştii Băncii Naţionale a României, ca media aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate. Astăzi, ROBOR a ajuns la 1,71%.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele