Preţurile petrolului au crescut luni după ce Arabia Saudită a închis conducta Est-Vest, o rută esenţială care permite exporturilor saudite să ocolească Strâmtoarea Ormuz, într-un moment în care piaţa mondială se confruntă deja cu un deficit sever de aprovizionare, potrivit CNBC.
Cotaţia petrolului Brent a crescut cu 1%, încheind şedinţa la 105,68 dolari pe baril, după ce s-a apropiat de 110 dolari în cursul zilei. Petrolul american WTI a avansat cu 1,3%, la 101,39 dolari pe baril, după ce a urcat temporar spre 105 dolari. Săptămâna trecută, cotaţiile au crescut cu aproximativ 9%, pe fondul escaladării războiului dintre SUA şi Iran.
Conducta Est-Vest a fost avariată de drone lansate din Irak, iar Riadul nu a anunţat amploarea pagubelor şi nici cât timp va rămâne infrastructura închisă.
”Cu cât oprirea durează mai mult, cu atât preţul va fi mai mare”, a avertizat Andy Lipow, preşedintele Lipow Oil Associates. Potrivit acestuia, imaginile disponibile indică pagube serioase la o staţie de pompare, iar reparaţiile complete ar putea dura luni. Arabia Saudită ar putea însă ocoli instalaţia avariată şi reporni conducta la o capacitate mai redusă.
Conducta poate transporta până la 7 milioane de barili pe zi din regiunile petroliere saudite din apropierea Golfului către terminalele de export de la Marea Roşie şi a devenit crucială după perturbarea transporturilor prin Strâmtoarea Ormuz. Dacă infrastructura rămâne închisă o lună şi sunt consumate stocurile din portul Yanbu, piaţa ar putea pierde aproximativ 120 de milioane de barili, estimează compania de analiză Kpler.
”Pierderea a 120 de milioane de barili din exporturi în următoarea lună ar susţine puternic preţurile, mai ales într-un moment în care piaţa globală este deja lipsită de barili”, a declarat Matt Smith, director de cercetare pentru mărfuri la Kpler. În prezent, traderii par să considere că stocurile saudite pot menţine exporturile pentru aproximativ cinci-şapte zile, însă această protecţie ar dispărea rapid dacă oprirea conductei se prelungeşte.
Tensiunile au crescut şi după amânarea bruscă a reuniunii dintre Iran şi statele arabe din Golf, programată luni în Oman pentru a discuta situaţia din Strâmtoarea Ormuz.
”Rămânem angajaţi în promovarea unui dialog care să susţină stabilitatea şi cooperarea durabilă în regiunea noastră”, a declarat ministrul de externe al Omanului, Badr Albusaidi.
