În cadrul unei emisiuni difuzate ieri seară la România Tv, Liviu Dragnea a declarat că proiectul de buget va fi rediscutat cu miniştrii, întrucât forma actuală nu respectă ce a fost convenit anterior.
Discuțiile cu miniștrii vor începe la ora 9. „N-am înţeles de ce a trebuit să se mărească bugetul SRI. N-am primit nici eu, nici premierul răspunsuri serioase, argumentate. N-am înţeles de ce la Administraţia Prezidenţială a fost doar 4% reducerea”, a exemplificat șeful PSD.
România este „prea acoperită”
În cadrul aceleiași emisiuni, Dragnea a spus că „acoperiții” din instituțiile din țară, inclusiv din trusturile media.
„Şi ăsta este un subiect care trebuie lămurit, ţara asta până la urmă este «acoperită». Eu cred că nu există instituţie publică din România în care să nu fie acoperiţi de la SRI. Nu cred că este vreo instituţie de presă care să nu aibă acoperiţi de la SRI. S-a vorbit de multe ori despre acoperiţi din justiţie. Parcă e prea acoperită ţara asta (…) Nu îmi dau seama de ce la o primărie, de exemplu, e nevoie să fie acoperiţi”, a comentat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Liviu Dragnea a susţinut că, de când este preşedintele Camerei Deputaţilor, „nu a prea primit informaţii de la SRI”, scrie news.ro.
Nu e limpede dacă Iohannis poate organiza referendum pe tema grațierii
În ceea ce privește referendumul pe care președintele Klaus Iohannis ar dori să îl inițieze pe tema grațierii, Dragnea a declarat că „nu este foarte limpede” dacă șeful statului poate face acest lucru.
Dragnea a invocat articolul 74 din Constituţie prevede că cetăţenii nu pot avea iniţiativă legislativă în aceste domenii, ca atare nici nu se pot pronunţa la un referendum în acest sens.