Libra Internet Bank a ajuns la active de 7,32 miliarde lei la sfârşitul lui 2020, în creştere cu peste 12% faţă de 2019, şi urcă pe locul 13 în topul băncilor din România.
”În 2020, Libra Internet Bank a continuat să urce în clasamentul băncilor din România după valoarea activelor, de pe locul al 15-lea, până pe poziţia a 13-a, marcând astfel cea mai bună clasare după acest criteriu din istoria băncii. La finalul anului trecut, valoarea activelor băncii era de 7,32 miliarde lei, în creştere cu peste 12% faţă de cifra înregistrată în 2019 (6,53 miliarde lei)”, a anunţat banca.
Anul trecut, Libra Internet Bank a înregistrat creşteri ale principalilor indicatori de business. Astfel, soldul creditelor nete a depăşit 4,63 miliarde lei, în creştere cu peste 15% faţă de valoarea înregistrată în 2019 (4,01 miliarde lei), iar soldul surselor atrase a fost de 6,39 miliarde lei, în creştere cu 13% faţă de finalul lui 2019 (5,65 miliarde lei). În acelaşi timp, rata de neperformanţă a rămas la un nivel sub media pieţei, cu o valoare înregistrată de 2.95%, la finalul anului trecut.
De asemenea, profitul băncii a fost de peste 38 milioane lei, deşi diminuat faţă de valoarea din 2019, în contextul unui cost mai mare al riscului determinat de ajustările metodologiei de constituire a provizioanelor, cu scopul adaptării la evenimentele neprevăzute derivate din situaţia pandemică.
LIBRA, ”valuta” digitală deținută de Facebook