“Programul “Rabla pentru electrocasnice” va continua în acest an

0

“Programul “Rabla pentru electrocasnice” va continua în acest an şi va avea un buget de 75 de milioane de lei, cel mai mare de până acum, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

“Programul “Rabla pentru electrocasnice” va continua în acest an şi va avea un buget de 75 de milioane de lei, cel mai mare de până acum. Aplicaţia informatică este în fază finală şi trebuie să asigure derularea optimă a procesului de înscriere şi de solicitare a voucherelor. Am avut consultări tehnice şi cu comercianţii înscrişi în program pentru a fi siguri că aplicaţia poate fi integrată cu sistemele informatice şi site-urile acestor entităţi economice. Înainte de lansarea programului va mai avea loc o sesiune de validare pentru a da posibilitatea şi altor comercianţi să se înscrie în program. Păstrăm categoriile de echipamente care au fost anunţate anul trecut: frigidere, congelatoare, maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase, aer condiţionat, televizoare, laptopuri, tablete. În sistemul pe care l-au pregătit colegii noştri anul trecut se va genera un cod de voucher în momentul în care se înscrie beneficiarul în program, iar în termen de 15 zile se poate prezenta la comerciant şi poate să facă achiziţia de electrocasnice”, a afirmat Tanczos.

Ediţia din 2020 a programului “Rabla pentru electrocasnice” a fost anulată, din cauza unor probleme ce ţin de securitatea cibernetică a aplicaţiei, anunţa la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). La scurt după aceea, preşedintele AFM, Dan-Cătălin Vatamanu, a fost revocat din funcţie.

Vaccinare, pe listele de aşteptare sunt înscrise 775.294 de persoane

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele