Proiect de lege de la USR: opționalul „Educație pentru sănătate”

Informateca

Deputatul USR Cristina Iurişniţi a înaintat o iniţiativă legislativă pentru introducea în programa școlară din învățământul preuniversitar a opţionalului „Educaţie pentru sănătate”. Inițiatoarea proiectului susține că acesta îşi propune să răspundă nevoilor şi cerinţelor învăţământului românesc.

„Plecând de la principiul promovării educaţiei pentru sănătate, inclusiv prin educaţia fizică şi prin practicarea activităţilor sportive enunţat în Legea Educaţiei 1/2011, articolul 3, coroborat cu misiunea şi viziunea şcolii româneşti de a asigura principalilor beneficiari ai sistemului educaţional un climat propice dezvoltării creativităţii, valorilor democratice, capacităţilor cognitive şi cunoştinţelor fundamentale, prezenta iniţiativă legislativă îşi propune să răspundă nevoilor şi cerinţelor învăţământului românesc şi să asigure respectarea tuturor recomandărilor şi directivelor naţionale asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene”, motivează inițiatoarea proiectului în expunerea de motive, potrivit Mediafax.

Cristina Iurişniţi adaugă că, în ultimii 27 de ani, lipsa unei reforme educaţionale de fond şi incapacitatea conturării unei programe axate pe nevoile actuale ale elevilor care să răspundă dinamicii sociale a scos la iveală nenumărate situaţii îngrijorătoare cu privire la incapacitatea tinerilor de a-şi însuşi principii referitoare la educaţia pentru sănătate, de a conştientiza pericolele la care sunt expuşi şi de a combate gradul extrem de ridicat al morbidităţii şi mortalităţii prin asumarea unui comportament alimentar responsabil, fundamentat încă de la cele mai mici vârste.

„În acelaşi timp, România se află printre puţinele state europene care nu au implementat în curriculum Educaţia pentru sănătate, ţări precum Suedia, Portugalia, Polonia, Danemarca, Germania, Cipru, Slovacia conştientizând încă din anii `70 importanţa prioritizării şi implementării acestei materii în sistemele lor de educaţie. Astfel, Parlamentul României are scopul de a facilita implementarea Educaţie pentru sănătate în programa şcolară, susţinând astfel evoluţia sistemului educaţional şi implicându-se direct în conturarea cadrului legislativ menit să combată efectele nocive ale lipsei promovării normelor sanitare, de igienă, de sănătate şi de sexualitate”, argumentează Cristina Iurişniţi în proiectul de lege.

Citeste si...  Studenții cer creşterea fondului de burse şi a subvenţiei pentru cămine şi cantine

Citește și: Profesorii ieșeni ar putea pierde banii primiți prin hotărâri judecătorești din cauza unei decizii a Ministerului de Finanțe

Acesta precizează că scopul demersului său legislativ vine în întâmpinarea provocărilor actuale cu care se confruntă părinţii şi elevii, iar introducerea studiului unei astfel de discipline integrate în curriculum-ul la decizia şcolii (CDŞ) urmăreşte dezvoltarea personală şi cunoaşterea de sine în în raport cu ceilalţi prin asigurarea şi controlarea informaţiei ştiinţifice, provenite din surse sigure, acreditate, primite de către beneficiari ai sistemului educaţional.

Potrivit textului legislativ, opţionalul integrat „Educaţie pentru sănătate” constituie o disciplină ce va fi aleasă şi implementată cel puţin o dată pe ciclu de studiu.

Proiectul a fost depus la Camera Deputaţilor în calitate de primă Cameră sesizată şi este susţinut de parlamentari PSD, PNL, USR, ALDE, PMP, dar şi de deputaţi neafiliaţi, potrivit Mediafax.

 

(0 vizualizari)

elevi-gimnaziu-educație

Post-ul Proiect de lege de la USR: opționalul „Educație pentru sănătate” apare prima dată în Pedagoteca.


Sursa: Proiect de lege de la USR: opționalul „Educație pentru sănătate”


Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *