Acuzaţiile aduse de Greenpeace şi Agent Green la adresa statului român, potrivit cărora prin legislaţia naţională nu protejează pădurile virgine şi seculare, este o temă falsă şi reprezintă un atac gratuit nu la adresa Ikea, ci la industria lemnului din România, susţine preşedintele Asociaţiei Industriei Lemnului (AIL) – Prolemn, Cătălin Tobescu.
„Acuzaţiile au fost lansate în media internaţională, cu sensul exact de a nu se mai cumpăra produse Ikea provenite din România. Mesajul a fost repetat cu obstinaţie pentru a fi receptat ca adevăr, asemenea reclamelor, de către două ONG-uri de mediu, Agent Green şi Greenpeace, în ultimii doi ani, în adevărate campanii media. Evident, acuzaţiile au fost verificate repetat de autorităţile române în ultimii doi ani, fără a fi confirmate.
Citim din nou acuzaţiile pentru că nu le înţelegem: ‘Astfel de produse ajung în toată Europa şi totul este legal, pentru că autorităţile române nu consideră că acele păduri ar trebui să fie protejate’. Dacă totul este legal, atunci care este acuzaţia adusă Ikea? Ikea este un retailer de mobilă, iar industria mobilei din România este în topul furnizorilor globali ai Ikea. Ikea nu are producţie proprie în România.
Ikea are zeci de furnizori, producători de mobilă din România, iar fiecare dintre aceşti furnizori are zeci de sub-furnizori de cherestea, furnir, PAL, MDF, pe lanţurile de aprovizionare. Se ajunge la sute de furnizori şi sub-furnizori Ikea pe lanţurile de aprovizionare. Acuzaţiile lansate de ONG-urile de mediu practic nu se referă la Ikea, ci la întreaga industrie a lemnului din România”, susţine Tobescu.
Conform acestuia, industria lemnului este un cumpărător de material lemnos pus pe piaţă de proprietari şi de administraţia silvică, conform legislaţiei silvice elaborate de statul român.
„Ajungem la discuţia de fond privind alegaţiile Greenpeace/Agent Green. Practic, cele două ONG-uri acuză statul român că prin legislaţia naţională nu protejează ‘pădurile virgine şi seculare’, o temă falsă. După cum este bine cunoscut, începând din 2017 a fost instituit Catalogul Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine.
Procesul de identificare, cartare şi introducere în acest catalog a pădurilor care îndeplinesc anumite criterii (elaborate cu ajutorul organizaţiilor de mediu) a fost şi este unul continuu, fiind practic finalizat. Suprafeţele incluse în Catalog au crescut constant, ajungând la peste 72.000 hectare în luna mai 2023, potrivit raportării oficiale a Ministerului Mediului. O pădure identificată ca virgină sau cvasivirgină şi adăugată în Catalog intră sub protecţie. Mai mult, Ministerul Mediului dezbate şi introducerea în protecţie strictă a 75% din suprafeţele Parcurilor Naţionale din România. Atunci ce doresc Greenpeace/Agent Green? Cum definesc Greenpeace/Agent Green pădurile seculare? Aici este una dintre cheile comunicării”, explică şeful AIL-Prolemn.
În viziunea acestuia, cele două ONG-uri cultivă o confuzie între termenul de păduri seculare (termen nedefinit) şi termenul de păduri virgine şi cvasivirgine.
„Atunci când cele două ONG-uri clamează distrugerea „pădurilor seculare”, prin confuzia cultivată se transmite complet fals că sunt distruse pădurile virgine şi cvasivirgine. În fapt, nu este distrus nimic. Pentru Agent Greenpeace/Agent Green administrarea pădurilor conform celor mai înalte standarde de profesionalism, conform legislaţiei româneşti şi standardelor internaţionale FSC şi PEFC, înseamnă „distrugerea pădurilor”.
De remarcat că silvicultura românească înglobează principiile unei silviculturi apropiate de natură, prin promovarea regenerării naturale, promovarea speciilor valoroase şi conducerea arboretelor la vârste înaintate, de peste 110-130 de ani. Conform datelor oficiale, 94% din pădurile României au structuri primare, identic pădurilor naturale. Este un merit incontestabil al silviculturii din România.
Conceptul european de protejare a „primary and old growth forest” a fost preluat în legislaţia naţională prin instituirea Catalogului Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine (…) În fapt, prin lansarea pe plan internaţional a acuzaţiilor, campania Greenpeace se dovedeşte a fi una de discreditare a industriei lemnului din România, cu mesajul: nu mai cumpăraţi produse din lemn din România. Ikea este doar un vector de lansare a acestui mesaj. Prin dimensiunea şi notorietatea sa, compania este o ţintă uşor de reperat de oricine”, precizează sursa citată.