Protest la Ambasada Ucrainei din Bucureşti faţă de interzicerea învăţământului în limba română

0

Câteva zeci de persoane au protestat în faţa Ambasadei Ucrainei la Bucureşti. Oamenii sunt nemulţumiţi de decizia autorităţilor de la Kiev care intenţionează să interzică studiul în limbile minorităţilor. Sunt 60 de şcoli româneşti în Ucraina, iar acestea riscă să se închidă.

Citiți și Dragnea vinde Limba Română pe 10%

Este solicitarea protestatarilor, care atrag atenţia că prin această dezicie Ucraina încalcă prevederile tratatului din 1997, referitor la bunavecinătate.

Românii ieşiţi la protest speră ca vocea lor să fie auzită şi de autorităţile de la noi.

„Considerăm că este total inacceptabil şi cerem tuturor autorităţilor Ministerului Afecerilor Externe, Preşedinţiei, Ministerului Românilor de Pretutindeni şi Institutului Cultural Român să-şi respecte obligaţiile pe care le au faţă de poporul român şi faţă de etnicii români din toată lumea şi să lupte pentru ca elevii români să nu fie obligaţi să înveţe în limba ucraineană”, a spus un protestatar, citat de digi24.ro.

Legea care ar duce la interzicerea învăţământului în limbile materne a fost adoptată de Parlamentul ucrainean. Proiectul se află acum pe biroul preşedintelui ţării, care are ultimul cuvânt.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele