Avocaţi din Bucureşti, Timişoara şi Cluj au protestat, luni seară, în faţa Curţilor de Apel, pentru a trage un semnal de alarmă privind modul în care s-a desfăşurat examenul de definitivat.
Ei sunt nemulţumiţi că la examen au existat grile fără niciun răspuns corect, iar altele aveau răspunsuri greşite.La Timişoara, avocaţii care au protestat au declarat că au fost erori în grilele pe care le-au avut de rezolvat la examenul final, în urma căruia sunt primiţi cu drepturi depline în profesia de avocat.
„Ne-am adunat paşnic să protestăm pentru normalitate, pentru desfăşurarea examenului de definitivat în condiţii de transparenţă, în cele mai bune reguli, în sensul că noi reproşăm că examenul a conţinut 9 grile fără răspuns corect, deşi, aşa cum rezultă din modul de redactare al acestora, este greu de înţeles că un examen trebuie să conţină întrebări fără răspuns. Dacă aţi observat, mulţi colegi aveau pe pancartă tocmai acest lucru, nu exista răspuns corect. Pe de altă parte, reproşăm faptul că o serie de grile conţin răspunsuri, dar greşite”, a declarat unul dintre avocaţii care au protestat la Timişoara.
Avocaţii au susţinut şi că timpul pe care l-au avut la dispoziţie pentru a soluţiona cerinţele a fost foarte scurt, în raport cu complexitatea şi dificultatea examenelor. Avocaţii au anunţat că vor continua protestele până când vor considera că atitudinea celor care au organizat acest examen se va schimba.