Patriarhul Daniel le mulțumește celor care au contribuit financiar la construirea Catedralei și celor care vor mai contribui: „Catedrala este totuși mică, în raport cu populația”

Redactie

Slujba de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului s-a încheiat, iar la finalul acesteia Patriarhul Daniel le-a mulțumit celor care au contribuit financiar pentru ridicarea edificului și celor care vor contribui în continuare, el spunând că, așa cum se vede, lucrările nu sunt gata. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a precizat că în Catedrală încap 3.000 de oameni pe scaune și 5.000 de oameni în picioare, arătând că lăcașul „este totuși neîncăpător, în raport cu populația”.

 

Slujba de sfințire a altarului Catedralei a început la ora 9.00 și s-a încheiat după o oră și jumătate. Slujba a fost oficiată de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și Patriarhul Daniel, alături de un sobor de mitropoliţi şi preoţi.

 

La finalul slujbei, Varlaam Ploieşteanul, episcop vicar patriarhal, a citi actul de sfinţire semnat de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Patriarhul Daniel şi toţi ierarhii prezenţi. În document a fost prezentată sintetic istoria Catedralei Mântuirii Neamului, încă din momentul imediat următor după Războiul de Independenţă.
De asemenea, la finalul ceremoniei Patriarhul Daniel s-a adresat miilor de oameni adunați în fața Catedralei, mulțumindu-le celor care au ajutat financiar pentru ridicarea acestei construcții, care nu este finalizată.

 

„Mulțumim celor care ne-au ajutat și celor care ne vor ajuta în continuare, pentru că, așa cum se vede, mai sunt unele lucrări și trebuie pictat mozaicul. Sperăm ca peste 3 ani să revenim la sfințirea picturii Catedralei”, a spus Patriarhul Daniel.

 

De asemenea, el le-a mulțumit și i-a felicitat pe cei care au venit la sfințirea Catedralei și le-a transmis celor care nu mai pot rezista din cauza frigului să se retragă și să revină la finalul slujbelor. El a spus că lăcașul va rămâne deschis credincioșilor până joi și toată lumea va putea intra în altar.

 

Patriarhul Daniel a spus că acum „se poate măsura în mod realist” capacitatea catedralei, iar concluzia este că încap 3.000 de oameni pe scaune și 5.000 de oameni în picioare, arătând că lăcașul „este totuși neîncăpător, în raport cu populația”.

 

„Catedrala este totuși mică, în raport cu populația, cu cei care stau afara. Este neîncapătoare, dar vara vom putea oficia slujbe și afară”, a afirmat Patriarhul Daniel.

 

De la ora 10.30 va avea loc Sfânta Liturghie. La ora 13.00, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Apostol Andrei şi racla cu moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate spre închinare la ieşirea din altarul Catedralei Naţionale. Racla cu moaștele Sfântului Andrei a fost adusă în România vineri de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei.

La ceremoniile religioase asistă mii de oameni, care urmăresc slujbele afare, pe ecrane instalate în fața catedralei.

Citește și VIDEO La Catedrală, ca pe stadion! Mii de credincioși s-au călcat în picioare: “Frate, suntem creştini sau ce suntem?”


Citeste si...  Rusia și Turcia lansează gazoductul TurkStream
Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *